Wizz Air suspendă zborurile către Tel Aviv

Wizz Air suspendă zborurile către Tel Aviv
Compania aeriană Wizz Air a decis să suspende, pentru 24 de ore, zborurile către Tel Aviv, pe fondul conflictelor militare din zonă.

După ce marţi seara, TAROM a anunţat anularea unei curse aeriene către Tel Aviv, "pentru că nu putea fi operată în sguranţă", compania aeriană Wizz Air a decis la rândul ei suspendarea tuturor zborurilor sale pe Aeroportul Internațional Ben Gurion din Tel Aviv, până miercuri, 23 iulie, ora 00:00.

Măsura a fost luată ca urmare a instrucțiunilor remise de către Administraţia Federală de Aviaţie din S.U.A. (FAA) prin care sunt suspendate zborurile companiilor americane de la/către Aeroportul Internațional Ben Gurion din Tel Aviv pentru 24 de ore, informează reprezentanţii Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca.

Conform comunicatului companiei Wizz Air, se monitorizează în permanență situația din Israel, urmând a fi anunțate noi măsuri cu privire la zborurile companiei de la/către Tel Aviv, în cazul în care acestea vor fi necesare. În intervalul menţionat, de la Cluj-Napoca nu era programată nici o cursă către Tel Aviv.

Companiile aeriene au decis să suspende zborurile către Tel Aviv din cauza confruntărilor militare dintre Hamas şi Israel, care continuau miercuri, în pofida apelului ferm din partea secretarului general ONU Ban Ki-moon la "încetarea luptelor".

 

Comenteaza