Bloc cu 80 de apartamente, lângă cel social ridicat de Primăria Cluj-Napoca. Investitorii au mai construit în Florești

Bloc cu 80 de apartamente, lângă cel social ridicat de Primăria Cluj-Napoca. Investitorii au mai construit în Florești

Proiectul propus se află în imediata vecinătate a blocului de locuințe sociale ridicat de către Primăria Cluj-Napoca și lângă ansamblul Elite.

Pe un teren de 2.472 de metri pătrați, pe strada Sobarilor nr. 33, în apropierea intersecției cu strada Fabricii, este propus un imobil cu 80 de apartamente și spații pentru servicii, regim de înălțime 2S+P+5E+ER. În prezent, pe amplasament există o clădire de birouri cu parter și etaj, care urmează să fie demolată. 

Pentru apartamente sunt prevăzute 80 de locuri de parcare. Alte 16 vor deservi spațiile pentru servicii, iar 8 vor fi destinate vizitatorilor. De asemenea, sunt prevăzute și 80 de locuri pentru biciclete, 495 de metri pătrați de spații verzi și un loc de joacă pentru copii, amenajat în curtea interioară.

La nivelul circulației, proiectului prevede reconfigurarea circulației pe strada Sobarilor prin amenajarea unei benzi suplimentare pentru virajul la stânga. În dreptul viitoarei clădiri, strada ar urma să aibă trei benzi de circulație, iar trotuarul de pe partea imobilului va fi lărgit la aproximativ 2,2 metri. Lucrările de reconfigurare a străzii vor fi suportate de investitor.

Beneficiarii investiției sunt dezvoltatorii imobiliari de origine evreiască David Zazashvili și Simon Zfania, prin societatea Meganewcity SRL. Până acum, cei doi au fost implicați în dezvoltări imobiliare în Florești. 

PUD-ul proiectului va fi analizat în ședința CTATU de miercuri, 14 octombrie 2026. 

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .