Scandal în lanţ la Consiliul Judeţean VIDEO

Scandal în lanţ la Consiliul Judeţean VIDEO
„Vorbim în toamnă, când noi vom crea majoritatea în Consiliul Judeţean” l-a ameninţat unul dintre reprezentanţii PDL pe preşedintele Horea Uioreanu la şedinţa a deliberativului. Supăraţi pe Uioreanu, democrat-liberalii l-au lăsat singur în şedinţă.

Nemulţumiţi că Horea Uioreanu convoacă tot mai des „şedinţe extrordinare", fără a avea, neapărat, o urgenţă şi fără să-i consulte în vreun fel, democrat-liberalii au părăsit cu toţii sala de şedinţă, astfel că forul deliberativ, aflat în inferioritate numerică, nu a mai putut adopta hotărârea ce viza prelungirea contractului de modernizare a drumului turistic Răchiţele - Ic Ponor.

Consilierii PDL spun că, oricum, nu ar fi susţinut această hotărâre şi că Uioreanu trebuia să vină cu recomandarea de reziliere a acestui contract. Răzvrătirea democrat-liberalilor e doar un început, spun aceştia, ameninţându-l pe Uioreanu că ar trebui să-şi schimbe comportamentul faţă de ei, pentru că din toamnă s-ar putea să intre în alianţă.

Un nou scandal a izbucnit ieri în plenul Consiliului Judeţean, după ce reprezentanţii PDL au reclamat că preşedintele Horea Uioreanu organizează „şedinţe extraordinare" pe bandă rulantă, în funcţie de unele interese pe care acesta le-ar avea. „Nu văd nici o urgenţă pe ordinea de zi, nu înţeleg de ce a fost necesar să ne întrunim într-o şedinţă extraordinară", a reproşat liderul consilierilor PDL, Alexandru Coroian. El a explicat că acest tip de şedinţe permite executivului să nu se mai consulte cu consilierii şi că acesta este motivul pentru care Uioreanu insistă, de câte ori crede de cuviinţă, să treacă peste procedura legală. „Aceste şedinţe extraordinare ar trebui să se se convoace doar atunci când se impune, când există o urgenţă. Ar trebui să fie excepţie; or, la domnul Uioreanu au devenit o regulă. S-a obişnuit să facă numai şedinţe extraordinare ca să nu mai fie nevoit să ne consulte. De pildă, o parte din documentaţia din proiectele de hotărâre, pe care trebuia să o avem pe e-mail, am primit-o de abia în momentul în care a început şedinţa, mai exact atunci când era intonat imnul ţării. Cum să votăm în aceste condiţii? Când aveam timp să vedem ce cuprinde, de pildă, documentul privind sistemul de irigaţii de la Turda?", a comentat Alexandru Coroian.

În ciuda nemulţumirilor pe care le avea în privinţa şedinţei, Coroian a ţinut, totuşi, să propună şi el un proiect de hotărâre pe ordinea de zi: „Dacă tot facem şedinţă extraordinară, cred că mai important decât ce ne propuneţi dumneavoastră aici este să luăm o decizie cu privire la reactualizarea studiului de fezabilitate ce vizează construirea Spitalului Regional de Urgenţă". Propunerea sa a fost supusă votului consilierilor, fiind respinsă. Coroian a apreciat că reprezentanţii USL se comportă abuziv şi le-a cerut colegilor săi democrat-liberali să părăsească sala de şedinţă. „Cred că mai indicat ar fi să vă găsim dumneavoastră o secţie specială în care să vă internăm, încă nu ştiu care dar promit să găsesc una!", i-a spus Uioreanu lui Coroian. Nemulţumit de reacţia colegilor săi, mai ales că forul a rămas în inferioritate numerică (sub 19 consilieri), astfel că cel puţin un proiect important nu a putut fi adoptat, Uioreanu a ţinut să sublinieze că democrat-liberalii îşi bat joc de mandatul pe care îl au. „Vorbim de interesele acestui judeţ, ca atare era normal să convoc o întâlnire de urgenţă. Consilierii au primit materialele pe e-mail, deci aveau timp să le consulte", a spus Uioreanu.

El a apreciat că nu îşi face griji pentru că la următoare şedinţă se vor aduna toţi colegii care sunt parte din majoritatea USL, astfel că nu se pune problema ca vreuna dintre propunerile sale să nu se adopte. Consilierul PDL Rareş Rusu i-a atras atenţia lui Uioreanu că, deşi grupul său este marginalizat de USL, acesta este majoritar în plen. „Noi, PDL, avem 12 consilieri judeţeni, în timp ce PNL şi PSD au doar câte opt consilieri. Ar fi bine ca domnul Uioreanu şi restul colegilor din USL să-şi revizuiască atitudinea în ceea ce ne priveşte. Vom vorbi noi în toamnă, atunci când se va crea o altă alianţă politică, iar PDL va crea o majoritate în Consiliul Judeţean", a spus Rareş Rusu.

Proiectul care nu a putut fi votat din lipsă de cvorum vizează prelungirea contractului de modernizare a drumului turistic Răchiţele - Ic Ponor. Reprezentanţii PDL au subliniat că oricum nu ar fi votat acest proiect şi că indicat era ca Uioreanu să ceară rezilierea contractului cu firma care întârzie lucrările la acest drum. În replică, Uioreanu a explicat că el nu face decât să rezolve o încurcătură a PDL şi că o reziliere ar întârzia şi mai mult lucrările. „S-a ajuns la o înţelegere cu consorţiul condus de MBS Group, astfel că lucrările pot fi finalizate în septembrie anul acesta, dacă plenul va aproba prelungirea contractului", a spus Uioreanu.

 

Comenteaza