Consiliul Judeţean a cedat. Vin banii la aeroport
- Scris de Mircea Tatar
- 31 Iul 2014, 16:13
- Administraţie
- Ascultă știrea
Plenul Consiliului Judeţean (CJ) Cluj a eliminat prin vot o eroare materială care bloca garantarea creditului în valoare de 50 de milioane de lei, pentru Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca, aprobată încă din ianuarie 2014. La acel moment, consiliul nu stabilise nici un termen pentru creditul ce urma să fie folosit la plata lucrărilor de la noua pistă de decolare-aterizare. În cadrul şedinţei ordinare de astăzi, acest termen a fost fixat la 20 de ani.
CJ Cluj a hotărât, de asemenea, la propunerea majorităţii formate din consilierii proveniţi din PNL şi PDL, să înfiinţeze o comisie mixtă de specialitate, compusă din şapte membri, patru de la aeroport şi trei de la CJ, comisie ce va superviza fiecare plată din creditul garantat. Cel mai mare opozant al înfiinţării acestei comisii a fost consilierul PSD Dan Canta care a spus că o asemenea comisie nu va funcţiona pentru că cele două părţi, aeroportul şi consiliul judeţean, au păreri diferite despre situaţia de la aeroport.
Directorul aeroportului, David Ciceo, prezent la şedinţa consiliului, a declarat:"Aeroportul va rambursa integral banii din acest credit. Suntem pe profit, vom avea 1,2 milioane de pasageri iar anul viitor vom anunţa destinaţii noi şi companii noi care vor opera pe aeroport .Toate lucrările care vor fi plătite din aceşti bani sunt legale şi au fost verificate de specialişti". El a mai precizat că în perioada următoare vor fi rezolvate formalităţile pentru accesarea creditului, iar în circa o lună vor veni şi banii.
Cea mai urgentă plată a instituţiei este cea în valoare de nouă milioane de lei, în favoarea Garanti Bank. „Avem deja nişte întârzieri dar ca urmare a horărârilor de astăzi ale consiliului judeţean, putem discuta şi suntem convinşi că vom găsi o cale de întelegere atât cu Garanti Bank cât şi cu ceilalţi creditori", a declarat pentru Ziua de Cluj David Ciceo, directorul Aeroportului Cluj.
Majoritatea PNL-PDL din CJ a respins, tot joi, propunerea venită din partea consilierilor PSD, privind efectuarea unei expertize legate de realizarea pistei, pe motiv că o asemenea expertiză ar fi durat prea mult şi ar fi putut duce la intrarea în insolvenţă a aeroportului.
Consilierul PDL Rareş Rusu l-a întrebat pe David Ciceo dacă a discutat cu cineva despre privatizarea aeroportului. „N-am avut niciodată discuţii în acest sens. De altfel aceasta este atribuţia exclusivă a consiliului judeţean" a spus directorul aeroportului. În presa online a apărut recent informaţia conform căreia magnatul Ion Ţiriac ar fi fost la Cluj unde ar fi purtat discuţii pentru o eventuală preluare a managementului aeroportului din Cluj.