Proiectul de lege cu noile măsuri fiscale nu include perioada pentru care se va aplica taxa suplimentară în sistemul bancar.
Atacul de tip spoofing (utilizarea frauduloasă a numărului de telefon) în care este folosit numele BNR este o metodă prin care escrocii încearcă să îi „ardă” de bani pe oameni.
Banca Transilvania lansează Creditul De 5 ori APIA, destinat finanțării culturilor agricole și creșterii animalelor, prin care fermierii pot obține până la de 5 ori valoarea unui credit anual APIA.
Asociaţia Română a Băncilor a răspuns luni anunţului Consiliului Concurenţei privind investigaţia derulată în sectorul bancar.
Creditele pe bază de buletin nu mai sunt de mult timp o noutate. Acestea au fost extrem de populare în perioada anilor 2000-2010, iar criza financiară din 2008 sunt unul dintre motivele pentru care multe persoane sunt sceptice față de ele.
BRD Groupe Societe Generale a obţinut vineri în instanţă suspendarea Ordinului ANPC prin care era obligată să recalculeze ratele la credite.
Consiliul de Adiminstrație al celui mai mare producător local de abrazive profesionale - Carbochim Cluj (controlat de Iulian Dascălu) a propus pe ordinea de zi aprobarea angajarii unor credite de investitii de maxim 15 milioane de lei.
Creditele noi de consum în lei şi în euro luate de populaţie de la bănci au scăzut în 2022 după ce în 2021 au accelerat la un nivel record al ultimilor 15 ani, făcând un salt de peste 40%, cel mai mare salt anual al creditelor retail din această perioadă, de când a publicat BNR astfel de date.
Consilierii județeni ai Clujului au aprobat, miercuri, un proiect prin care forul administrativ județean se împrumută cu suma de 379.200.000 lei pentru a achita din datorii, dar și pentru a finanța unele obiective de investiții.
Recomandări: