Câte etaje va avea gigantul? Urbaniştii nu cred că va atinge 25, că "nu e rentabil", proprietarul e categoric: "Facem 25 de nivele"

Câte etaje va avea gigantul? Urbaniştii nu cred că va atinge 25, că
Blocul gigantic din Mănăştur nu va ţine umbră blocurilor vecine, iar construcţia se vrea a fi una de referinţă pentru zona de intrare în Cluj, spune preşedintele Comisiei pentru urbanism. Un arhitect celebru trage însă un semnal de alarmă.

După ce mănăşturenii s-au plâns, fie că viitorul bloc de 25 de etaje le va bloca pătrunderea soarelui în casă, fie că o asemenea construcţie nu se potriveşte în peisaj, preşedintele Comisiei pentru urbanism Cluj, vine cu explicaţii legate de proiect. Adrian Popa a mărturisit că nu crede că imobilul va avea, finalmente, 25 de etaje.

"Proiectul a trecut de mai multe ori prin comisie şi s-a pus şi problema proiectării soarelui, s-au făcut studii cu poziţia soarelui, s-a studiat felul în care este proiectată umbra şi am văzut că umbra nu cade pe blocurile din vecinătatea turnului, ci pe strada Calea Floreşti. Acesta este şi unul dintre motivele pentru care a fost aprobat proiectul. La comisie s-a adus o machetă în care am putut vedea exact cum va arăta rezultatul final. Este într-adevăr o construcţie înaltă faţă de celelalte blocuri din zonă, dar ideea este că va fi un punct de referinţă din acea zonă. Este o zonă deschisă, cu circulaţie intensă, iar proiectanţii au spus că sunt de-acord să se construiască blocul acolo. Au fost într-adevăr şi păreri pro, dar şi păreri contra. Deci se doreşte a fi o construcţie de referinţă la intrarea în oraş, dar eu nu cred că va fi atât de masiv din lateral, nu va fi ca un bloc lamă. Cred că va fi mai mic de 25 de etaje pentru că tot ce depăşeşte 10, 11 etaje se ridică la nişte costuri extraordinare. Nu e rentabil", a spus Adrian Popa.

Popa a fost contrazis chiar de proprietarul Radu Vlas, care a confirmat că blocul va respecta autorizaţia. "Va avea în mod sigur 25 de etaje, deoarece trebuie respectată autorizaţia", a spus Vlas, pentru ZIUA de CLUJ.

Am vorbit despre proiect şi cu un cunoscut arhitect, Şerban Ţigănaş, care este de părere că există anumite riscuri legate de construcţia turnului.

"Este greu să mă pronunţ pentru că nu am văzut proiectul, dar nu mi se pare relevant faptul că este o clădire mai înaltă pentru că nu trebuie ca toate clădirile să aibă aceeaşi înălţime. Există şi în cartiere ca Grigorescu sau Mănăştur blocuri înalte lângă blocuri mici. Blocul turn este ceva nou, este o construcţie mai pretenţioasă şi din acest motiv este riscant din punct de vedere al integrării în peisaj. Aşteptările sunt mari, mai ales dacă se doreşte să fie un punct de referinţă. E foarte important felul în care va arăta, deoarece impactul pe care îl are o clădire atât de mare este unul puternic. Există mai multe riscuri. În primul rând din punct de vedere tehnic, s-ar putea să nu fie performant pentru că vorbim de o altă specie, este ceva nou şi este nevoie de multă experienţă. De asemenea, din câte ştiu, terenul îmi pare relativ redus şi s-ar putea să inducă mai multe probleme cu spaţiile adiacente. Să nu uităm că tot undeva în acea parte de Mănăştur, s-a mai încercat construirea unor clădiri mai înalte şi au eşuat, de aceea trebuie să fim precauţi când ne gândim să ridicăm aceste construcţii către cer, că s-ar putea să rămână neterminate", a spus Şerban Ţigănaş, arhitect şi preşedinte al Ordinului Arhitecţilor din România.

Clădirea ar urma să aibă două niveluri de subsol, trei de demisol, parter şi 25 de etaje, investiţia a fost estimată la 10 milioane de euro, iar terenul deţinut de IDC are 2.773 mp. Iniţiativa a revenit în atenţie la ultima şedinţă din 2011 a Consiliului Local, când primarul interimar de la vremea respectivă, Radu Moisin, a adus proiectul în faţa consilierilor. El nu a dorit să îşi asume semnarea autorizaţiei de construire pentru o clădire care ar fi "o ruşine" pentru zona de intrare în oraş. La câteva luni după ce proiectul turnului a revenit în actualitate cu solicitarea de avize, IDC a primit autorizaţia de construire pentru imobilul multifuncţional de pe Calea Floreşti nr. 139.

Comenteaza