1 iulie 2026, BANDA DE BUS Florești - Mărăști. Pe Moților, o singură bandă auto pe sens!

1 iulie 2026, BANDA DE BUS Florești - Mărăști. Pe Moților, o singură bandă auto pe sens!

Primarul Emil Boc a anunțat că termenul de finalizare a axei est-vest este 1 iulie 2026. Așadar, urmează o analiză detaliată privind numărul de autobuze necesare. 

„Planul extins de reformare a transportului public se întâmplă și știți bine că anul viitor, am vorbit de acea revoluție a mobilității pe care o avem pe axa Florești-Cluj, obiectivul este ca la 1 iulie 2026 să impunem în circulație axă de mobilitate Florești-Cluj cu bandă dedicată în ambele sensuri până în Mărăști. 

Pornind de la această axă fundamentală, încep și celelalte linii să fie restructurate, regândite, reanalizate. Trebuie să facem analiza numărului de autobuze care sunt necesare. Trebuie să fie autobuze cu o cadență pentru ca cel care vine cu autobuzul să vadă diferența uriașă pe care o face ca timp economisit din Florești până în Mărăști în comparație cu opțiunea pe care o va avea să vină cu mașina și să înțeleagă că aici în zona Clujului, pe Moților de exemplu, nu vor mai fi două benzi pe sens, va fi doar o bandă pe sens pentru mașini și o bandă va fi dedicată pentru autobuz și urgență. Ca de altfel, și la ieșirea din Cluj se lărgește de la 4 la 6 benzi, una dintre benzi va fi dedicată transportului public. Lucrăm la acest plan integrat, nu-l putem face peste noapte, dar ceea ce am prezentat, categoric, este un lucru la care ținem mult și pe care îl vom integra în analizele noastre”, a declarat Emil Boc în ședința de Consiliu Local.

Amintim că,  anul viitor la această dată, va fi finalizat tronsonul I al Centurii Metropolitane (nod N - Spital Regional Floresti). 

Comenteaza