Alin Tișe, după ce Guvernul a pus lacăt pe piețele din spaţiile închise: „Nu-mi place decizia, dar viața oamenilor are prioritate”
- Scris de Sergiu Vlăgea
- 11 Noi 2020, 16:42
- Administraţie
- Ascultă știrea
Alin Tișe susține că decizia Guvernului de a închide piețele care funcționează la interior este justificată.
Președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj a vorbit la ZIUA LIVE (VIDEO la finalul articolului) despre decizia Guvernului care le-a interzis piețelor agroalimentare funcționarea în spațiile închise.
„La modul sincer nu-mi place această decizie, dar Guvernul a avut de ales între a proteja viața oamenilor sau a salva mica afacere pe care oamenii o au acolo. Între cele două și eu aș alege salvarea vieții oamenilor. Viața oamenilor a contat pentru Guvern și sunt solidar cu ei, consider că viața oamenilor are prioritate înaintea unei mici afaceri. Este vorba despre o constrângere pe care Guvernul a decis-o, având un singur scop, acela de a salva viața oamenilor. Este într-adevăr afectată această industrie. Cei care au o mică afacere au de suferit și îi înțeleg”, a declarat la ZIUA LIVE Alin Tișe.
Liderul forului administrativ județean a vorbit și despre Piața de gros Agro Transilvania din Dezmir, aflată în subordinea Consiliului Județean.
„Noi la Agro Transilvania avem cea mai mare piață din județ și ne-am organizat. Piața funcționează în continuare pentru că este în aer liber și îi invităm pe toți clujenii să-și ia produse de aici pentru că sunt cele mai mici prețuri, iar produsele sunt direct de la producători”, a explicat Tișe.
Reamintim că Parlamentul, prin Camera Deputaților a decis, marţi, că, pe durata stării de alertă, pieţele agroalimentare în spaţii închise, târgurile, bâlciurile, pieţele mixte şi volante, talciocurile îşi vor putea continua activitatea, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară.
Legea merge la promulgare la preşedintele Iohannis, care o poate retrimite Parlamentului.