Aprilie 2014, noul termen pentru piste şi staţii de închiriere de biciclete

Aprilie 2014, noul termen pentru piste şi staţii de închiriere de biciclete
Proiectul administraţiei clujene de încurajare cu bani europeni a transportului cu bicicleta în oraş şi în comunele Floreşti şi Apahida trebuia finalizat în august 2013.

Primăria a obţinut o prelungire până în primăvara lui 2014, pentru a implementa reţeaua de staţii self-service de biciclete, piste şi trasee pentru biciclişti. Pistele şi-au schimbat traseul, motiv pentru care firma aflată în contract cu municipalitatea, Viacor Engineering, nu s-a putut achita la temen de acesta. Totuşi, în Cluj-Napoca sistemul ar putea să fie operaţional la finele anului.
În oraş s-a lucrat pe partea de implementare, fiind deja realizate majoritatea dintre cele 43 de puncte de închiriere de biciclete, câte revin municipiului din cele 50 incluse în proiect. „Anul acesta încercăm să terminăm sistemul, în aşa fel încât în municipiu să fie funcţional. Lucrăm la partea de software, dar şi la trasarea pistelor de biciclete şi la montarea de indicatoare şi stâlpişori. În ceea ce priveşte traseul spre Floreşti şi Apahida, modificarea acestuia a fost avizată de principiu de poliţie, însă aşteptăm documentul scris, care încă nu a fost emis. Noul traseu pe drumul european este mult mai bun", a menţionat Ovidiu Câmpean, şeful Direcţiei de comunicare, relaţii comunitare şi turism a primăriei.

În Floreşti şi Apahida s-au retrasat pistele pentru că traseul iniţial al acestora, gândit din 2010, a fost acoperit cu trotuare de administraţiile locale. Câmpean a adăugat că, având în vedere aceste modificări, municipalitatea a obţinut o prelungire cu şase luni a termenului de finalizare a proiectului. Firma care a câştigat licitaţia, Viacor Engineering, avea ca termen de contract luna august anul acesta pentru a termina staţiile, pistele (14 km) şi a aduce cele 500 de biciclete pe care clujenii le vor putea folosi.

Traseul de proiect pentru pistele de biciclete urma să pornească din Floreşti, prin spatele centrului comercial Polus, cu ieşire spre compania ISDC (acesta a fost relocat pe drumul european din comuna Floreşti), apoi cartierul Mănăştur, pe str. Bucium, pe varianta Zorilor (unde sunt mai multe propuneri: Pasteur, Zorilor, Păstorului, Piezişă). O soluţie recomandată este şi prin cartierul Grigorescu, pe străzile Donath şi Dragalina. Apoi se poate intra prin centru pe Bd. Eroilor sau pe Calea Dorobanţilor, iar o variantă este şi prin Dâmbul Rotund, iar ieşirea spre Apahida urma să se facă pe stra. Cantonului. În Apahida erau vizate străzile Crişeni, Dârjan, Triaj, Pietroasa, Parcului şi Horea. În Cluj-Napoca pentru traseu nu se pregăteau intervenţii foarte complicate, mai ales că în unele zone au fost deja create piste de biciclete, astfel că va fi necesar doar să se amplaseze indicatoare, să se creeze legături şi să fie trasate marcaje.
Proiectul „Reţea de staţii self-service de închiriere biciclete" vizează dezvoltarea unei reţele coerente de piste şi extinderea acesteia spre comunele din zona metropolitană Cluj - faza 1 - Floreşti şi Apahida, pe bani europeni. Acesta vizează crearea unei reţele de 50 de puncte intermodale pentru închirierea de biciclete în regim self-service. Adică, după înregistrare, utilizatorul se autentifică la sistem şi i se eliberează automat o bicicletă pe care o poate folosi şi apoi o depune în oricare rastel automatizat din reţea. Valoarea proiectului este de 14 milioane de lei. Contractul cu Viacor Engineering a fost încheiat la 11,9 milioane de lei.

 

 

Etichete
Comenteaza