APUS urbanismului corupt de la Cluj. Rezistenţa de pe Măceşului continuă protestele

APUS  urbanismului corupt de la Cluj. Rezistenţa de pe Măceşului continuă protestele
O nouă acţiune a Asociaţiei pentru Protecţia Urbanistică a Străzii (APUS) Măceşului a fost organizată la finalul săptămânii pentru a protesta împotriva şantierului de blocuri cu 5-10 etaje autorizat în zonă de primăria clujeană.

"Prescurtarea numelui asociaţiei noastre - APUS are o semnificaţie deosebită. Sperăm să facem să apună vremea corupţilor din urbanismul clujean. Sunt convins că vom reuşi să stingem lumina celor din urbanism care mai trăiesc încă cu impresia că, dacă ai bani, poţi construi ce vrei, cum vrei şi unde vrei la Cluj-Napoca", a declarat Elek Levente, şeful Asociaţiei pentru Protecţia Urbanistică a Străzii (APUS) Măceşului.

Acesta a adăugat că protestele din fiecare sâmbătă din zona şantierului de blocuri Synessis Development au continuat şi de 8 martie, cu cea de a şaptea simulare de trafic. "Fiind 8 martie, am acţionat şi cu flori pentru doamenele şi domnişoarele care au participat sau au trecut prin zona şantierului de pe Măceşului. Pentru sâmbăta următoare pregătim un nou protest cu o componentă inedită", a mai adăugat Elek.

În 27 februarie a avut loc adunarea de constituire a Asociaţiei pentru Protecţia Urbanistică a Străzii (APUS) Măceşului, în prezenţa a 40 de persoane care locuiesc pe respectiva arteră sau pe străzile adiacente. Asociaţia este în curs de înregistrare. Pe toate fronturile, oamenii sunt decişi să lupte împotriva mârşăviilor din urbanismul clujean, după cum declară reprezentanţii APUS Măceşului. Aceştia anticipează că după finalizarea ansamblului zona se va aglomera, iar riveranii vor fi nevoiţi să suporte un trafic infernal. Cetăţenii au organizat prima simulare de trafic la începutul anului şi au parcat maşini în zona viitoarelor blocuri pentru a demonstra primăriei că a greşit atunci când a permis construirea în zonă a blocurilor care au mai mult de trei etaje. De atunci, în fiecare sâmbătă oamenii au continuat să facă astfel de simulări. "Există şi acţiuni în instanţă depuse, aşteptăm termene de judecată", au mai precizat riveranii de pe Măceşului. Dezvoltatorul a precizat că se construieşte perfect legal.

 

Comenteaza