Aquapark-ul Clujului, condiționat de finalizarea Centurii Metropolitană

Aquapark-ul Clujului, condiționat de finalizarea Centurii Metropolitană

Construirea aquapark-ului în cartierul Gheorgheni este condiționată de finalizarea Centurii Metropolitane. Locația nu este însă definitivă, propunerea de realizarea a acestuia în Becaș întâmpinând opoziție din partea societății civile și a locuitorilor zonei care își doresc acolo parc. 

Municipalitatea încă analizează mai multe locaţii, urmând să se organizeze şi o dezbatere publică pentru a stabili cea mai bună variantă. 

„Nu este finalizată dezbaterea pe acea locație, deocamdată este contestată de o parte din public. Am cerut analiză, evaluare suplimentară, pentru că nu vreau să fac un proiect care să nu întrunească sufragiile majorității clujenilor și să nu fie viabil. Analizăm de mai multe ori și tăiem o singură dată. A fost propusă o locație, se mai studiază locații alternative, pentru că ea oricum trebuie corelată cu Centura Metropolitană. Orice locație din aceea zonă trebuie corelată cu realizarea lucrărilor la centură. Nu suntem în criză de timp, un asemenea aquapark nu se va putea deschide niciodată fără finalizarea lucrărilor la Centura Metropolitană, pentru a putea asigura accesul. Nu poți să mergi prin mijlocul Gheorgheniului, dacă s-ar păstra locația, să ajungi la aquapark, ai bloca tot orașul. Aquapark-ul e legat de conectivitatea cu celelalte lucrări de infrastructură, de aceea așteptăm finalizarea tuturor dezbaterilor. Nu vrem să facem lucruri controversate în oraș", a declarat primarul Emil Boc, la ZIUA LIVE. 

Investiţie de 41,8 milioane de euro

Conform proiectanților de la Novelty AE, aqua park-ul va avea o suprafață construită de 20.900 mp, iar partea exterioară va cuprinde bazine, spații verzi și alei pietonale desfășurate pe o suprafață de 100.000 mp. „Vedeta” aqua park-ului va fi toboganul King Cobra, un echipament cu o înălțime de 17,5 m și o capacitate de 480 utilizatori/ oră. Vizitatorii vor avea la dispoziție o parcare cu 1.200 de locuri.

Conform devizului întocmit de Novelty, la comanda Regiei Autonome a Domeniului Public Cluj-Napoca, valoarea estimată a investiției este de 198 de milioane de lei, fără taxa pe valoarea adăugată (TVA). Costurile construcției și montajului sunt estimate la 125 de milioane (fără TVA), restul investiției reprezentând dotările.

Aqua park-ul reprezintă prima etapă din cadrul Masterplanului Zona Verde – Est, proiect amplu care prevede realizarea etapizată a unui parc natural urban, a unui parc de recreere și a unei zone de activități sportive. Parcul acvatic ar urma să fie construit împreună cu un partener privat. 

Centura Metropolitană, gata abia în 2024

Primăria Cluj-Napoca anunță varianta finală de traseu V8 – aferentă obiectivului de investiții cuprins în Master Planul General de Transport al României - „DRUM TRANSREGIO FELEAC TR35”, rezultată ca urmare a obținerii avizului din partea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Varianta finală de traseu a centurii metropolitane poate fi consultată pe site-ul Primăriei Cluj-Napoca, accesând link-ul!

Transregio Feleac se numeşte centura metropolitană în Master Planul General de Transport, proiectul urmând să fie realizat în două etape. Drumul Gilău Vest - Cluj-Napoca Vest are 14,1 km şi se intersectează cu Autostrada Transilvania. Acest drum are trei sectoare: centura Gilăului (2,3 km), legătura cu Clujul, prin partea de nord a localităţii Floreşti (9,9 km), şi traversarea Drumului Național nr. 1 până în zona Colina, unde ar urma să facă joncţiunea cu centura (1,9 km).

Cea de-a doua parte, centura Clujului, pleacă din sud-vestul oraşului şi trece prin spatele cartierelor Mănăştur, Zorilor, Bună Ziua, Gheorgheni, Someşeni, până spre Apahida. Acest tronson are 24,2 km şi ar urma să coste 85,7 milioane de euro. Sectoarele sunt Cluj Sud-Vest - Selgros, cel mai scump, 67 de milioane de euro, respectiv Selgros - Bd. Muncii. Un ultim sector, Bd. Muncii - Apahida, este un drum existent cu o bandă pe sens, care ar urma să fie extins la două benzi pe sens.

Comenteaza