Arhitectul şef al judeţului Cluj: "Şansa zonei metropolitane este să se contruiască după planuri făcute de administraţii"

Arhitectul şef al judeţului Cluj: "Şansa zonei metropolitane este să se contruiască după planuri făcute de administraţii"

Arhitectul șef al județului Cluj, Claudiu Salanță, a declarat că singura soluție de salvare a urbanismului din zona metropolitană este ca administrațiile, chiar şi în parteneriat cu mediul privat, să elaboreze planuri de dezvoltare pe modelul Sopor. 

"Problema esenţială este că noi am privatizat urbanismul. Vedem exemplul Mănăşturlui, aşa cum este el, dar totuşi, asztăzi, avem şcoală, drumuri, spaţii verzi şi blocurile au însorirea necesară. Eu sunt un mare adept al planificării făcute de administraţie, nu poţi ca investitor să faci documentaţii la nivelul la care trebuie. Marele avantaj al municipiului este că a avut șansa de a-și finaliza noul plan urbanistic general, care are principii bune, sănătoase. Nu a mai avut nevoie să facă derogări. '', a declarat Salanţă. 

Baciu lucrează după planuri vechi, PUG-ul din 2013 conținând doar o mică modificare, Apahida are un PUG din 2004, iar Floreștiul lucreză pe planuri conform cărora regimul maxim admis de înălțime ar fi P plus 2 etaje – desigur, totul era schimbat prin PUZ-uri și PUD-uri: ''În Baciu am găsit și suntem în instanță cu PUZ-uri făcute în 2008, cu indicatori măriți de 6 ori. Am găsit P plus 25 la Florești. Am discutat cu primarii din Baciu, Florești, Apahida, să nu mai emită autorizații în baza unor PUZ-uri din 2008, 2009. Proiectele trebuie regândite. Este nevoie de un respiro”, a mai spus arhitectul şef. 

Există însă şi exemple bune, precum Aiton sau Chiteni, care au pornit PUZ -uri, pe suprafeţe considerabile, pentru a asigura o dezvoltare calitativă pe viitor:  "Este o suprafață de 32 de hectare situată la intrare în Chinteni. Solicitările pe zona aceea erau foarte multe, dar oamenii nu s-ar fi înțeles să facă un PUZ comun, așa că Primăria l-a făcut pentru ei.  Ulterior, în funcție de suprafața pe care o are fiecare, se va achita o taxă de PUZ, dar numai când cineva va dori să construiască”, a explicat primarul comunei Lucia Suciu.

Comenteaza