Foto Au început lucrările pe un drum județean din Cluj. Se vor finaliza cu asfaltare
- Scris de Sergiu Vlăgea
- 03 Oct 2022, 12:44
- Administraţie
- Ascultă știrea
Consiliul Județean Cluj a demarat o serie de lucrări de întreținere curentă și periodică pe sectorul de drum Habadoc – Buza - Feldioara, situat pe drumul județean DJ 161F.
Acestea vizează, în ansamblu, un sector în lungime de peste 17 kilometri, cuprins între km 8+000 și km 25+024 și se vor finaliza cu asfaltarea tronsonului situat între km 8+000 și km 13+500.
„Lucrările sunt importante pentru că drumul județean 161E asigură o legătură rapidă cu drumul judeţean 109C şi, mai departe, pe direcțiile Gherla, respectiv drumul național 16”, a transmis liderul CJ Cluj, Alin Tișe.
Operațiunile vor consta în plombări cu îmbrăcăminte asfaltică, tratarea burdușirilor și a tasărilor, completarea acostamentelor, asigurarea scurgerii apelor, reprofilarea drumurilor laterale cu cilindrare și adaos de material, curățarea șanțurilor și a rigolelor, tăierea vegetației și a lăstărișului din vecinătatea platformei drumului, înlocuirea de podețe, refacerea timpanelor și a camerelor de cădere și, în final, așternerea covorului asfaltic pe sectorul vizat, în lungime de 5,5 kilometri.
În această fază, lucrările constau în tăierea și aducerea la profil a acostamentelor, realizarea de șanțuri și alte lucrări pregătitoare în vederea asigurării frontului de lucru.