BERD, în inspecţie la CTP. Rezistă compania? Miza: 20 de milioane de euro
- Scris de Ionel Lespuc
- 13 Iul 2016, 17:19
- Administraţie
- Ascultă știrea
Specialiştii Băncii Europene de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) au sosit la Cluj. Joi, aceştia vor face o verificare a activelor Companiei de Transport Public (CTP) din punct de vedere tehnic, iar săptămâna viitoare este programată o evaluare economică. Totul pentru a constata dacă CTP este eligibilă pentru acordarea creditului de 20 de milioane de euro solicitat la începutul acestui an. Primăria a acceptat să fie garant pentru credit.
"BERD urmează să facă o verificare minuţioasă. Dacă CTP rezistă acestei verificări, atunci va primi împrumutul şi va putea cumpăra autobuzele şi tramvaiele", a spus primarul Emil Boc.
CTP şi-a propus să cumpere circa 50 de autobuze şi 7 tramvaie cu bani împrumutaţi de la BERD. "Cei de la BERD fac o verificare amănunţită a companiei şi, dacă ne vor acorda împrumutul, ne vor acorda şi asistenţă de specialitate. Achiziţiile se vor putea face mult mai repede. Termenul pentru încheierea formalităţilor este luna octombrie. Până atunci, se va putea organiza inclusiv licitaţia. Banca va superviza caietul de sarcini şi va coordona întregul proces de atribuire a contractului. BERD are reguli foarte stricte şi sunt convins că nu vor exista contestaţii", a spus Liviu Neag, directorul CTP. Termenul de rambursare a creditului ar urma să fie 10 ani sau chiar mai mult.
BERD a confirmat interesul în vederea participării la acest proiect şi dorinţa de a colabora cu Compania de Transport Public Cluj-Napoca şi municipiul Cluj-Napoca pentru a pregăti finanţarea solicitată.
Înfiinţată în 1991, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) foloseşte investiţiile pentru a susţine dezvoltarea economiei de piaţă şi a democraţiei în 27 de ţări, din Europa Centrală până în Asia Centrală. BERD este deţinută de 61 de ţări şi de două instituţii interguvernamentale. Cu toate că acţionarii săi aparţin sectorului de stat, banca investeşte mai ales în sectorul privat, de regulă împreună cu alţi parteneri comerciali. BERD oferă finanţări de proiecte pentru bănci, întreprinderi industriale şi comerciale, adresându-se atât noilor iniţiative, cât şi companiilor deja existente. De asemenea, colaborează şi cu societăţi din sectorul public pentru a sprijini privatizarea acestora, restructurarea întreprinderilor de stat şi îmbunătăţirea serviciilor municipale sau comunale. Mandatul BERD stipulează că aceasta trebuie să colaboreze numai cu ţări care respectă principiile democratice. Acordul de înfiinţare a BERD impune promovarea dezvoltării durabile şi ecologice ca parte integrantă a tuturor activitaţilor sale.
În acest moment, CTP are un parc de peste 300 de mijloace de transport în comun, dintre care simultan, la ore de vârf, sunt folosite cel mult 280. Compania, împreună cu primăria, a primenit în ultimii ani parcul auto cu 50 de autobuze, 4 tramvaie şi cu un troleibuz. Acesta din urmă este primul dintre cele 20 care ar urma să vină la Cluj până în iunie 2017, în cadrul unui acord-cadru cu Astra Vagoane Călători Arad. Chiar în aceste zile, o comisie a municipalităţii urmează să anunţe şi furnizorul celor dintâi autobuze electrice care vor circula la Cluj şi care se vor cumpăra din fonduri elveţiene. Aproape sigur, este vorba tot despre Astra Vagoane Călători, singura companie rămasă în cursă.
DECLARAŢIE
„Creşterea calităţii infrastructurii de transport constituie o prioritate pentru municipalitate. Modernizarea parcului auto este una dintre măsurile pe care le implementăm pentru a încuraja folosirea transportului public de către un număr cât mai mare de clujeni, în locul maşinilor personale"
Emil Boc, primarul Clujului