Boc a cedat. A oprit lucrările pe malul Someşului şi organizează dezbatere publică

Boc a cedat. A oprit lucrările pe malul Someşului şi organizează dezbatere publică
Reprezentanţii primăriei au transmis un comunicat în care anunţă că Emil Boc a cerut, în urma reacţiei arhitecţilor şi reprezentanţilor societăţii civile, oprirea lucrărilor de pe malul Someşului.

"Luând în considerare demersurile publice ale specialiştilor în urbanism şi ale unor reprezentanţi ai societăţii civile cu privire la proiectul de reabilitare a tramei stradale, pe tronsonul de pe strada Splaiul Independenţei, de-a lungul râului Someş, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc a dispus oprirea fazei de lucrări (pregătirea amplasamentului) până la obţinerea unor concluzii în baza unei dezbateri publice pe acest proiect. Miercuri, 7 octombrie, ora 15.00 în Sala de Sticlă a Primăriei municipiului Cluj-Napoca va avea loc o dezbatere publică privind implementarea proiectului mai sus amintit. Proiectul de reabilitare a străzii aprobat spre implementare a fost realizat de specialişti în circulaţie şi construcţii de drumuri şi au parcurs toate etapele de avizare şi aprobare. Cu toate acestea, pentru o mai bună aprofundare a soluţiilor tehnice propuse, primarul Emil Boc a decis discutatea publică a proiectului şi eventuala modificare a acestuia în baza concluziilor dezbaterii publice la care speram să participe persoane specializate în urbanism, toţi reprezentanţii interesaţi ai societăţii civile şi clujenii care doresc să aloce timp participând la luarea deciziilor în comunitate", susţin reprezentanţii Primăriei, în comunicat.

Subiectul benzii de circulaţie suplimentare de pe Splaiul Independeţei a fost lansat discret, într-o emisiune radio şi într-alta TV la care a luat parte primarul Emil Boc, în a doua parte a lunii septembrie. Acesta nu a dat niciun fel de detalii despre costurile pe care le implică proiectul, mulţumindu-se să afirme că lucrările fac parte din modernizarea tramei stradale, de-a lungul liniei de tramvai, proiect realizat pe fonduri europene.

Diferit&Kiat este asocierea care ar urma să pună în operă acest proiect, despre care nimeni nu auzise nicio vorbă până de curând. Realizarea benzii suplimentare şi întărirea malului Someşului au fost interpretate ca lucrări în cadrul tramei stradale, deşi teoretic era normal să existe o licitaţie separată pentru acest proiect.

„Se discută de multe luni acest lucru. Noi am luat o propunere a specialiştilor, ca pe Splaiul Independeţei să se lărgească strada cu o bandă", a spus vineri Emil Boc, la postul de radio Realitatea FM Cluj. Proiectul pare „fluid", ca să îi spunem aşa: întrebat acum vreo două săptămâni, primarul spunea că betonul va merge până în „buza" Someşului, banda urmând să se continue cu un trotuar; vineri, Boc şi-a nuanţat poziţia - nu a mai pomenit nimic despre trotuar şi a spus că va rămâne spaţiu şi pentru verdeaţă.

„Mai rămâne un spaţiu între 1,5 şi 3 metri, unde se vor putea planta arbori, sălcii sau alţi arbuşti, vedem ce ne recomandă specialiştii. O parte dintre copacii existenţi vor fi tăiaţi. Proiectul presupune lucrări complicate, un zid de sprijin, devierea utilităţilor. Suntem acum în ultima etapă de obţinere a avizelor", a afirmat edilul şef.

Nicio dezbatere publică nu a existat în ceea ce priveşte banda de pe Someş. Aşa că ne-am întors la un studiu despre care nu s-a vorbit aproape deloc, prezentat în septembrie de omul de afaceri Iosit Pop, președintele Consiliului Civic Local. Studiul a fost întocmit pe baza unui chestionar alcătuit de Coaliția 52, aplicabil atât administrației locale, cât și centrale. Iată ce spune studiul referitor la municipalitatea condusă de Emil Boc: dintre cele 232 de proiecte de acte normative adoptate în perioada februarie - august 2015, au fost supuse consultării publice doar 6 (13,9%!!!), în baza Legii52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, însă - atenţie - 0 (zero) din iniţiativa municipalităţii. Un singur act normativ a fost modificat în urma acestor dezbateri.

L-am întrebat pe Iosif Pop despre proiectul de betonare a Someşului, iar acesta a arătat că, în 2005-2006, Hidroelectrica a obţinut bani de la guvernul României pentru a amenaja Someşul. „Inginerul şef adjunct al Hidroelectrica ne-a întrebat atunci, inclusiv pe noi, cei de la Consiliul Civic Local, dacă nu avem idei legate de Someş. Era un prilej bun de a gândi zone de promenadă, acces, cafenele. Am pus o dezbatere pe această temă pe agenda primarului, care era tot Emil Boc, dar nu l-a interesat. Au ratat şansa din neglijenţă. Acum vin cu alt şantier care va fi un dezastru pentru clujeni", a spus Pop, pentru ZIUA de CLUJ.

 

Comenteaza