Când vom afla cine schimbă gazonul de pe Cluj Arena. Lucrările pot începe săptămâna viitoare
- Scris de Sergiu Vlăgea
- 20 Mar 2023, 14:30
- Administraţie
- Ascultă știrea
Stadionul din centrul orașului va avea în curând un nou gazon, în special în vederea organizării Campionatului European de Tineret, care se va desfășura la vară pe patru stadioane din țară, printre care și Cluj Arena. Este pentru prima dată când gazonul va fi schimbat integral din bani publici.
Forul administrativ județean a lansat o licitație publică pentru schimbarea gazonului. Valoarea totală estimată a contractului este de 3,25 milioane de lei (aproximativ 658.000 de euro). Conform caietului de sarcini, gazonul, în suprafață de 7.900 metri pătrați, va fi cu iarbă naturală, nu hibrid, așa cum se vehiculase inițial.
Potrivit datelor de pe Serviciul Electronic de Achiziții Publice, perioada de deliberare s-a terminat pe 14 martie 2023, dar licitația nu a fost încă atribuită.
„Ne aflăm în perioada de contestații, care este până lunea viitoare, în 27.03.2023. Apoi vom putea anunța câștigătorul și vom putea semna contractul”, a transmis, pentru ZIUA de CLUJ, Alin Tișe.
Directorul Cluj Arena, Radu Rațiu, ne-a precizat că, dacă totul merge conform graficului, atribuirea licitației ar putea avea loc la începutul săptămânii viitoare, iar lucrările de înlocuire a gazonului de pe Cluj Arena ar putea să înceapă chiar de marți, 28 martie 2023.
Cine sunt cei doi participanți la licitație
Primul participant este compania clujeană Eco Garden Construct, care se ocupă și de actuala mentenanță a gazonului de pe Cluj Arena, cu încă patru subcontractanți, iar pe de altă parte este o asociere de firme având ca lider compania GARDEN CENTER GRUP S.R.L., deținută de afaceristul bucureștean Ion Olteanu, care s-a ocupat de Parcul din spatele Teatrului Național din Cluj-Napoca.
Președintele Consiliului Județean Cluj spunea, în urmă cu două săptămâni, că îl va interesa doar părerea specialiștilor pentru a adjudeca licitația.
„Noi trebuie să gestionăm corect această arenă. Să știm câte meciuri se pot juca iarna, câte zile trebuie pornită încălzirea, etc. Eu regret foarte mult faptul că am ajuns ca stadionul Cluj Arena să fie un exemplu negativ în utlima vreme din cauza gazonului. Aș fi vrut să fie un gazon impecabil. Era vorba și imaginea Clujului. Am discutat mult cu firma care gestionează gazonul și am înțeles că nu mai aveau ce să-i facă” - Tișe.
Gazonul de pe Cluj Arena va fi schimbat în totalitate, până la cota -40 cm. Din punct de vedere tehnic, acesta va avea o densitate minimă de 98% și va fi amplasat pe un substrat totalmente din nisip.
Amintim faptul că actualul gazon nu a fost schimbat, în integralitatea lui, niciodată de la inaugurarea stadionului Cluj Arena, în 2011. Până acum au fost schimbate doar rulourile, pe anumite porțiuni, de către organizatorii Untold.