Ce facilități de transport vor avea elevii din județul Cluj. Tișe: „Asigurarea accesului la educație constituie o prioritate permanentă”
- Scris de Sergiu Vlăgea
- 19 Sep 2024, 12:44
- Administraţie
- Ascultă știrea
Decontarea costurilor pentru facilitățile de transport acordate elevilor se face de la bugetul de stat, prin Ministerul Educației.
Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a inițiat un proiect de hotărâre privind stabilirea unor măsuri pe perioada anului școlar 2024-2025, în vederea acordării facilităților de transport pentru elevii care nu sunt școlarizați în localitatea de domiciliu și nu beneficiază de existența serviciilor de transport.
„Asigurarea accesului la educație constituie o prioritate permanentă pentru forul administrativ județean. Ne dorim cele mai bune condiții de studiu pentru toți copiii, indiferent de mediul de proveniență și sprijinirea lor pentru atingerea celor mai bune performanțe școlare”, a transmis șeful CJ Cluj, Alin Tișe.
Scopul acestui proiect îl reprezintă stabilirea valorii unitare lei/kilometru aferentă sumei forfetare lunare și stabilirea sumei forfetare pe zi, aferentă fiecărei tranșe de un kilometru, pe o distanță de la 1 la 50 de kilometri de care vor beneficia elevi din județul Cluj pe perioada anului școlar 2024-2025. Aceste facilități sunt acordate tinerilor care nu sunt școlarizați în localitatea de domiciliu și nu beneficiază de existența unor servicii de transport public, curse școlare, transport cu mijloace de transport aparținând unităților de învățământ sau consiliilor locale.
Stabilirea sumei forfetare se face de către unitățile de învățământ, pe baza valorii unitare lei/km aprobate de consiliile județene, înmulțită cu numărul de kilometri parcurși zilnic între localitatea de domiciliu/ reședință a elevilor și localitatea în care aceștia sunt școlarizați și numărul de zile de cursuri din luna de analiză.
Nivelul tarifului mediu pe călătorie este cel ofertat și fundamentat de către fiecare operator de transport desemnat câștigător în cadrul procedurilor de licitație. Potrivit proiectului de hotărâre supus dezbaterii, tariful mediu de călătorie este de 0,30 lei/loc/km (TVA inclus).