Certurile dintre consilierii judeţeni dărâmă clădirile UMF Cluj

Certurile dintre consilierii judeţeni dărâmă clădirile UMF Cluj
Clădirile se dărâmă pe studenţi, UMF Cluj nu le poate moderniza pentru că legea nu o permite, iar între timp, de trei ani, Consiliul Judeţean amână o decizie din cauza certurilor dintre consilieri.

Patru clădiri în care funcţionează Universitatea de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu", inclusiv fostul sediu de pe strada Emil Isac (foto), sunt foarte degradate. Terenurile aparţin Consiliului Judeţean, iar în unele cazuri la fel şi clădirile. Pentru ca UMF să le poată moderniza, Consiliul Judeţean trebuie  să le reglementeze situaţia cadastrală, mai precis prin emiterea unei HCJ prin dezlipire în parcele, pe loturi.

"Sunt clădiri degradate, reci şi istorice. Se demolează, intră în paragină şi nu putem investi niciun leu pentru că legea nu ne permite. De exemplu clădirea Rectoratului UMF se află pe un teren al Consiliului Judeţean", spune directorul administrativ al UMF Cluj, Ioan Pop.

De trei ani UMF încearcă să determine instituţia să facă aceste demersuri, fără succes. Astăzi spre exemplu, CJ nu a întrunit numărul necesar de voturi în această direcţie, după ce consilierii judeţeni ai PDL s-au abţinut.

Vezi ataşat lista clădirilor care trebuie modernizate.

Etichete
Comenteaza