Cluj-Napoca investește 3 milioane de euro în energie solară pentru iluminatul public. Câți bani va economisi anual
- Scris de Oana Doroșenco
- azi, 11:39
- Administraţie
- Ascultă știrea
Cluj-Napoca face un pas spre reducerea costurilor cu iluminatul public.
Consiliul Local a aprobat astăzi, 20 octombrie 2026, proiectul prin care Primăria va construi două centrale fotovoltaice cu sisteme de stocare a energiei, pe Valea Chintăului, investiția urmând să fie realizată cu fonduri europene și bani de la bugetul local.
Investiția se ridică la aproximativ 15 milioane de lei și va fi realizată pe o suprafață de 3,5 hectare, în parcul fotovoltaic de pe Valea Chintăului. Cele două centrale vor produce energie electrică destinată alimentării sistemului de iluminat public, iar bateriile vor permite stocarea acesteia pentru a putea fi utilizată și atunci când panourile nu produc electricitate.
„De ce am convocat această ședință în format extraordinar? Pentru că proiectele finanțate din fonduri europene se depun după principiul «primul venit, primul servit». Cu alte cuvinte, dacă nu convocam această ședință astăzi, riscam să pierdem bugetul alocat acestui tip de proiecte și să nu obținem finanțarea necesară. La ora la care vorbim, gradul de ocupare a bugetului alocat acestui program este de aproximativ 65-70%. Cu alte cuvinte, suntem în grafic pentru a putea obține această finanțare.
Este vorba despre un proiect în valoare de 3 milioane de euro, care presupune realizarea a două unități de producere a energiei solare, cu panouri fotovoltaice și sisteme integrate de stocare, destinate alimentării sistemului de iluminat public. Practic, prin acest proiect, pe care îl realizăm pe Valea Chintăului, pe un teren de 3,5 hectare aflat în proprietatea municipiului, vom face economii anuale de cel puțin 2 milioane de lei la iluminatul public. Prin urmare, acest proiect este câștigător pe toate planurile. În primul rând, economisim bani de la bugetul local. În al doilea rând, reducem, pe termen mediu și lung, costurile cu iluminatul public. În al treilea rând, diminuăm poluarea.
Chiar dacă, la prima vedere, un panou solar pare să aibă doar implicații directe, prin reducerea facturii la energie, există și beneficii indirecte, pentru că diminuăm poluarea prin utilizarea unor surse verzi și nepoluante de energie, care nu contribuie la creșterea emisiilor de gaze cu efect de seră și la afectarea sănătății noastre. Una este să ai surse de energie bazate pe combustibili fosili, care produc poluare, și alta este să ai soluții bazate pe energie regenerabilă, prin intermediul panourilor solare. Din valoarea totală a investiției, de 3 milioane de euro, 2,15 milioane de euro reprezintă fonduri nerambursabile, iar 850.000 de euro vor fi asigurați din bugetul local”, a declarat Emil Boc, primarul din Cluj-Napoca.
Două centrale performante
Din punct de vedere tehnic, investiția presupune realizarea a două unități independente de producere și stocare a energiei electrice. Fiecare centrală va avea o putere instalată de 0,99 MW și o capacitate de stocare de 1,98 MWh. Producția anuală estimată este de 2.298 MWh, iar sistemele de stocare vor permite utilizarea energiei inclusiv în perioadele în care panourile fotovoltaice nu produc electricitate. Potrivit documentației, bateriile vor avea o durată de viață estimată la 15-20 de ani și vor permite cel puțin 6.000 de cicluri de încărcare și descărcare.
Termenul de implementare este de 24 de luni, dintre care 12 luni sunt prevăzute pentru execuția efectivă a lucrărilor. Documentația stabilește că proiectul nu trebuie să depășească data de 31 decembrie 2029. Studiul de fezabilitate a fost întocmit de Termoficare Napoca SA.
9 milioane de lei pentru iluminatul public
Municipiul Cluj-Napoca cheltuiește anual peste 9 milioane de lei (1,7 milioane de euro) pentru energia necesară iluminatului public. Consumul anual analizat de municipalitate este de aproximativ 3.728 MWh, în timp ce producția estimată a celor două centrale fotovoltaice este de aproape 2.300 MWh. Așadar, producția anuală estimată a noilor centrale ar reprezenta echivalentul a aproximativ 62% din consumul de energie analizat pentru iluminatul public. În consecință, pe termen scurt, se estimează economii de 2-3 milioane de lei anual, cu creștere graduală.











