Cluj-Napoca își propune să reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu 80% până în 2030, prin investiții în transport public nepoluant, renovarea clădirilor și producerea de energie regenerabilă.
Antreprenorul clujean Teofil Mureșan explică de ce investițiile în energie trebuie analizate atent și ce rol ar trebui să aibă statul în dezvoltarea unor noi capacități de producție.
Cluj-Napoca face un pas spre reducerea costurilor cu iluminatul public.
Grupul E-INFRA, fondat de omul de afaceri Teofil Mureșan, își propune să își extindă prezența pe piețele internaționale în următorii ani.
Un nou model de tranzacționare a proiectelor de energie verde ajunge în România, cu primele două proiecte în județul Cluj.
Turda face un nou pas în direcția energiei verzi.
Programul Casa Verde vine cu reguli noi în 2026.
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale deschide, săptămâna viitoare, două sesiuni de finanțare pentru investiții în producerea și stocarea energiei electrice din surse regenerabile.
Prosumatorii ar putea beneficia în curând de un nou program dedicat bateriilor de stocare, prin care statul va susține investițiile în acest domeniu.
Spitalul de Boli Psihice Borșa și-ar putea acoperi aproape integral consumul de energie din surse solare.