Clujul îşi face plan de apărare împotriva mizeriilor de pe Someş

Clujul îşi face plan de apărare împotriva mizeriilor de pe Someş
"Ne confruntăm cu o avalanşă de gunoaie pe Someş fără precedent", spunea primarul Emil Boc, care anunţa şi un plan de igienizare pus la cale împreună cu Apele Române şi cu Garda de Mediu. Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa (ABAST) susţine că de vină este managementul deficitar din localitățile riverane situate în amonte.

"Prin intermediul apelor de suprafaţă se transportă cantităţi importante de reziduuri rezultate din activitatea aglomerărilor umane. Antrenarea deșeurilor pe râul Someșul Mic reprezintă rezultatul managementului deficitar în acest domeniu din localitățile riverane situate în amonte.

Având în vedere problemele grave ale localităților riverane, inevitabil deșeurile au invadat cursul de apă. Odată cu rezolvarea acestei crize, cantitatea de deșeuri antrenate în Someșul Mic va scădea.

Responsabilităţile în domeniul salubrizării şi igienizării cursurilor de apă revin şi altor instituţii cu sarcini ce decurg din legea apelor nr. 107/1996 cu modificările şi completările ulterioare și a ordonanţei de urgenţă nr. 21/2002 privind gospodărirea localităților urbane și rurale, cu modificările şi completările ulterioare, în speţă administraţiilor publice locale.

Acestea au obligaţia, ca pe raza localităților, să asigure măsuri corespunzătoare pentru conservarea şi protecţia mediului și întreţinerea cursurilor de apă", se arată într-un comunicat de presă remis de Apele Române, instituţie în administrarea căreia se află albia râului.

Progrese remarcabile pot fi obținute doar cu schimbări majore în plan comportamental, punctează instituţia citată, care susţine că derulează sistematic campanii de conştientizare şi responsabilizare socială pentru a atrage atenția asupra riscurilor poluării.

"În această perioadă formațiile de lucru au acționat pe râul Someșul Mic pentru degajarea deşeurilor menajere, vegetale şi a peturilor. De asemenea, de-a lungul râului Someșul Mic s-a constatat prezența mai multor specii de macrofite acvatice. Pentru recoltarea acestora, la finele lunii septembrie 2016, ABAST va fi dotată cu un utilaj specific, urmând să se intervină în zonele critice de pe râul Someșul Mic, în colaborare cu Primăria Cluj-Napoca". 

De asemenea, planul de igienizare a Someşului prevede instalarea unor stăvilare la ieşirea din oraş, în Grigorescu şi la intrarea în Floreşti: "Am convenit cu Apele Române să facem nişte stăvilare, nu baraje, care să oprească deşeurile plutitoare de mici dimensiuni - peturi. Nu vor putea opri buşteni. Pe parcursul toamnei, stăvilarele vor fi deschise în Grigorescu pentru a se curăţa de acolo mâlul", a explicat Boc.

Nu în ultimul rând, Garda de Mediu va intensifica controalele în tot judeţul şi va aplica amenzi tuturor celor ce aruncă gunoaie sau poluează în vreun fel apa.

Amintim că, în ultimii ani, mai multe organizaţii nonguvernamentale clujene au organizat evenimente culturale pe malurile râului prin care şi-au propus să provoace şi să testeze ideile comunității pentru integrarea Someșului în viața orașului Cluj-Napoca.

Primăria Cluj-Napoca, în parteneriat cu Ordinul Arhitecţilor din România, a promis, încă din 2014, un concurs de soluţii pentru culoarul de apă care traversează oraşul şi îl leagă de localităţi care desenează zona metropolitană. Documentaţia a fost semnată, iar startul concursului aşteptă aprobarea consiliului local.

Someşul reprezintă una dintre temele majore ale proiectului de candidatură a Clujului la titlul de Capitală Culturală Europeană în anul 2021.

Comenteaza