Contractul de bani europeni pentru locuinţele sociale de pe Albac se semnează în această săptămână

Contractul de bani europeni pentru locuinţele sociale de pe Albac se semnează în această săptămână
Contractul de finanţare pentru amenajarea pe bani europeni a 24 de locuinţe sociale pe strada Albac din Cluj Napoca urmează să fie semnat în această săptămână, spune primarul Sorin Apostu. Este vorba de un proiect în valoare totală de două milioane de lei, dintre care 1,6 milioane sunt asigurate de Uniunea Europeană.

Proiectul a fost depus spre finanţare în septembrie anul trecut şi a trecut de toate etapele de evaluare. "Vor fi demarate procedurile de achiziţie a lucrărilor de reabilitare, a serviciilor de dirigenţie de şantier, a serviciilor de publicitate, a serviciilor de audit, precum şi a serviciilor de asistenţă tehnică din partea proiectantului", explică reprezentanţii Primăriei. Cu banii de la UE urmează să fie realizate lucrări de consolidare în tronsonul de nord al blocului, lucrări de izolaţii la acoperiş, montarea unei scări exterioare pentru accesul la etajele superioare, recompartimentarea clădirii şi amenajarea locuinţelor sociale, care vor fi dotate cu cameră de zi şi câte o baie şi bucătărie individuale. Lucrările urmează să dureze 16 luni.

 

Comenteaza