Cum va fi rezolvat dezastrul proiectului turistic Răchiţele – Ic Ponor

Cum va fi rezolvat dezastrul proiectului turistic Răchiţele – Ic Ponor
După ce că a întârziat finalizarea lucrării cu mai bine de un an, constructorul drumului turistic Răchiţele - Ic Ponor are acum noi pretenţii, inclusiv de ordin financiar. Preşedintele Consiliului Judeţean, Horea Uioreanu, arată că ia în calcul şi varianta rezilierii acestui contract.

Proiectul drumului turistic Răchiţele - Ic Ponor pare să se apropie, tot mai mult, de un dezastru. Pe de-o parte, constructorii nu au fost în măsură să finalizeze la timp lucrarea, iar acum vin şi solicită noi termene şi costuri suplimentare, pe de altă parte, există riscul ca UE să nu mai ramburseze plăţile pentru lucrările executate, din pricina faptului că proiectul a fost gândit prost, fără a i se asigura conexiunea cu drumul vecin din judeţul Bihor, care de asemenea a beneficiat de reparaţii capitale. Consiliul Judeţean caută soluţii la ambele probleme. Preşedintele Horea Uioreanu a menţionat că în cazul în care constructorul (firma MBS Group), nu acceptă să finalizeze lucrările până în 8 august, şi fără costuri suplimentare, contractul se va rezilia, urmând să se organizeze o nouă licitaţie. În privinţa conexiunii cu Bihorul, se impune identifcarea altei surse de finanţare.

În lungime de 20,5 km, drumul turistic Răchiţele - Ic Ponor urma să beneficieze de lucrări capitale de modernizare, în baza contractului pe care administraţia judeţeană l-a atribuit, încă din 2009, consorţiului româno-maghiar MBS Group, Alfa Rom, Nemzetkozi Betonut. Încă de la început, acest proiect a debutat prost. Reprezentanţii Regiei Autonome de Adminstrare a Domeniului Public şi Privat (RAADPP), din cadrul Consiliului Judeţean, apreciau la momentul respectiv, că proiectul ar fi fost realizat greşit, de către fosta conducere a instituţiei, având în vedere că pentru cele 9 poduri de pe traseu nu erau prevăzute lucrări de reconstrucţie, ci doar simple reparaţii. Ca atare, la acel moment, s-a decis ca firmele din consorţiul condus de MBS să se ocupe doar de traseul drumului, urmând ca podurile să fie din nou licitate, ca lucrări separate. Astăzi, noua conducere a Consiliului Judeţean şi a RAADPP, are o cu totul altă teorie, şi anume că pentru poduri nu erau necesare lucări capitale şi că acestea puteau fi lăsate aşa cum fuseseră prevăzute în proiectul iniţial. "Zilnic treceau camioane cu lemn peste aceste poduri şi niciodată nu s-a pus problema că ele nu ar fi fost suficient de solide încât să nu suporte traficul din zonă. Nu era nevoie să fie scoase din proiect pentru a fi reconstruite din temelii. Lucrările de modernizare erau suficiente", arătat noul diectorul RAADPP, Liviu Bota. De altfel, acesta era directorul regiei de drumuri a Consiliului Judeţean în momentul în care s-au pus bazele proiectului pentru modernizarea drumulu turistic Răchiţele - Ic Ponor.

Şi cum afirmaţiile lui Bota nu erau de ajuns, a ieşit şi noul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, Ioan Oleleu, să atragă atenţia că mai este o problemă capitală cu care se confruntă acest proiect. "Riscăm să nu ne mai primim banii europeni pentru acest proiect, având în vedere că el nu a fost gândit în consens cu proiectul vecin, din Bihor, care de asemenea a fost reabilitat din fonduri europene", explica Oleleu în presa locală. Pentru toate aceste probleme se încearcă acum găsirea unei soluţii. În primul rând ar trebui să se finalizeze negocierile cu firma MBS Group, căreia i-a expirat termenul de finanlizare a lucrărilor în 17 martie. "Din păcate, firma MBS nu a reuşit să finalizeze şi chiar mai are foarte mult de lucru. Am primit un nou grafic de lucrări. Cu o parte din ce era prevăzut acolo am fost de acord, cu o altă parte nu pot fi de acord. Ca atare, am făcut o serie de rectificări şi le-am transmis constructorului. Aşteptăm să vedem care va fi răspunsul. În cazul în care acceptă condiţiile nostre, şi cred că voi fi acceptate, mergem mai departe. În alte condiţii, voi opta pentu rezilierea contractului. Nu ne putem permite să mai aşteptăm", a spus preşedintele Consiliului Judeţean, Horea Uioreanu.

Acesta nu a ascuns faptul că MBS are pretenţia de a obţine costuri suplimentare. "Ni s-a comunicat că a crescut preţul la unele materiale de construcţie. Păi şi cine este de vină că ei n-au terminat la timp. Oricum, în contractul semnat iniţial nu scrie nimic despre posibilitatea ca preţurile să crească în timp. Ei aveau sarcina să încheie proiectul în 2011, cel târziu. Nu e problema mea că n-au reuşit să o facă. Fie acceptă graficul de lucrări cu care noi suntem de acord, respective să încheie în august acest proiect, fie angajăm alt constructor", a spus Uioreanu. În privinţa posibilităţii de pierdere a finanţării europene pentru acest proiect, Uioreanu se arată optimist. "Deocamdată, cei câţiva kilometri de pe teritoriul judeţului Cluj, şapte parcă, nu sunt în administrarea noastră. Vorbim de un drum forestier, care are un cu totul alt statut. Dar putem rezolva această problemă. Mai întâi trebuie scos drumul din circuitul silvic, iar apoi identifcăm finanţarea, cel mai probabil din propriul buget. Pentru a asigura conexiunea cu drumul vecin, va trebui să avem o discuţie şi cu reprezentanţii Consiliului Judeţean Bihor", a mai spus Uioreanu.

 

Comenteaza