Video Deputat clujean, nemulțumit de cum merg lucrările la drumul expres Tureni-A3. „La câte discuții au fost, ar fi trebuit să fie finalizat”

Deputat clujean, nemulțumit de cum merg lucrările la drumul expres Tureni-A3. „La câte discuții au fost, ar fi trebuit să fie finalizat”

Drumul expres sau șoseaua de legătură de la Tureni la A3 ar trebui să fie finalizat în mai-iunie, însă e posibil să circulăm pe el doar din luna august, potrivit ultimelor estimări.

Deputatul PSD de Cluj, Remus Lăpușan, e nemulțumit de constructorul care efectuează lucrările și spune că a purtat săptămânal discuții cu ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, pentru a lua pulsul din teren și a grăbi lucrurile.

Parlamentarul a declarat la ZIUA LIVE că, în opinia sa, acest drum ar fi putut fi finalizat la termenul anunțat inițial.

„Am avut discuții săptămânale cu Sorin Grindeanu, (pe acest subiect – n.red), cunosc foarte bine acest proiect și am presat, am avut discuții la toate nivelurile. Mi se pare că la câte discuții au fost drumul expres ar fi trebuit să fie finalizat, totuși vorbim doar de câțiva kilometri de drum expres, nu e autostradă, mă așteptam la mai mult și din partea constructorilor, credeam că termenul inițial, luna mai, va fi respectat, dar se pare că au apărut tot felul de probleme, așa cum se întâmplă la noi, în România. Nu cred că e bine, ar trebui să fim mult mai operativi și mai deciși să facem ce ne-am propus.

Eu cred că luna mai era termenul la care acest drum ar fi trebuit să fie funcțional, nu luna august, dar e bine că se termină cu bine și că în vară...sperăm să circulăm pe acest drum. Dar repet, nu e cea mai mare investiție pe care o avem în zonă. Autostrada Transilvania e de 100 de ori mai importantă, după părerea mea”, a spus Remus Lăpușan.

Reamintim că autorizația de construire pentru Drumul Expres ce va lega municipiul Cluj-Napoca de Autostrada Transilvania, prin Tureni, a fost emisă de Ministerul Transporturilor în august anul trecut.

Comenteaza