Urbaniștii județului Cluj au aprobat introducerea în intravilan a terenului agricol din Tureni, în suprafață de 8.700 metri pătrați, pe care se vor construi mai multe imobile mixte.
Patru persoane cu vârste cuprinse între 31 și 62 de ani, din comuna Tureni, au fost reținute pentru 24 de ore de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Turda – Secția 9 Poliție Rurală Turda.
Consiliul Judeţean Cluj a demarat lucrări de întreţinere curentă şi periodică pe drumul județean DJ 103G, mai exact pe tronsonul situat pe raza localității Tureni.
Primăria Comunei Tureni a informat încă de la începutul lunii iulie cetățenii că au fost semnalate mai multe exemplare de șacal auriu (Canis aureus) pe raza comunei care au provocat pagube importante, inclusiv în curțile cetățenilor și pe terenurile adiacente.
Un exemplar adult de urs brun a fost surprins în cursul dimineții de luni, 18 mai, de camerele de supraveghere ale unei gospodării din satul Micești, comuna Tureni, au anunțat reprezentanții Primăriei Tureni.
Pirotehniștii de la ISU Cluj nu au avut vacanță de 1 mai. În perioada 30 aprilie - 3 mai au fost găsite mai multe bombe cu aruncător în comunele Tureni, Ceanu Mare și Jucu de Sus. Arsenalul militar a fost asanat.
Șase proiectile neexplodate, rămase de pe urma celui de-al Doilea Război Mondial, au fost descoperite, marți, în timpul unor lucrări, în Tureni.
Un top al șoferilor care au călcat accelerația prea tare în weekend a fost realizat de polițiștii rutieri din Turda.
Un accident rutier a avut loc în această dimineață pe drumul expres DEX 4, în zona localității Tureni, județul Cluj.