Expropriații de la aeroport au obținut în instanță despăgubiri de 200 de ori mai mari

Expropriații de la aeroport au obținut în instanță despăgubiri de 200 de ori mai mari

Trei proprietari de terenuri din zona aeroportului, unde se fac exproprierile necesare prelungirii pistei de aterizare-decolare până la 3,5 km, au obținut deja în instanță dreptul de a primi despăgubiri mai serioase.

Astfel, consilierii județeni vor dezbate la ședința de vineri două proiecte de hotărâre care propun sume mai apropiate de valoarea de piață pentru trei parcele de teren care urmează să fie expropriate. Aceste parcele nu au fost cuprinse nici în etapa I, nici în etapa II de exproprieri.

Este vorba despre un teren arabil în suprafaţă de 1.387 mp din municipiul Cluj-Napoca, extravilan, tarla 13, şi terenul în suprafaţă de 1.673 mp din comuna Apahida, extravilan, tarla 28. Ambele sunt cuprinse parțial în coridorul de expropriere pentru prelungirea pistei.

Proprietarele acestor terenuri, Mariana Voican și Dorina Handrea, au apelat la instanță, care a decis definitiv că ele trebuie să primească despăgubiri totale de 149.704 lei, la care se adaugă dobânda legală aferente despăgubirilor totale și calculată de la data de 22.07.2014 și până la data plății efective a despăgubirilor. Ceea ce înseamnă aproape 10,5 euro/mp.

Cea de a treia parcelă face obiectul unui alt proiect de hotărâre. Este vorba despre un teren în suprafaţă de 1.028 mp, situat în Cluj-Napoca, intravilan, care este deținut de firma Alamarom Import-Export și care, de asemenea, este cuprins parțial în coridorul de expropriere.

Societatea comercială a obținut în instanță obligarea autorităților județene de a finaliza procedura de expropriere, iar în iunie Consiliul Județean a decis efectuarea unui raport de evaluare de către un evaluator autorizat în vederea stabilirii sumelor care vor fi acordate ca despăgubiri.

Raportul de evaluare întocmit de către societatea Gama Eval Invest propune un cuantum de 120.678 de lei pentru cei peste 1.000 mp, adică 25.000 de euro.

Reamintim că majoritatea proprietarilor care urmează să fie expropriați în etapa a II-a a acestor lucrări privind prelungirea pistei au primit, conform legii, prețuri de circa 0,45 lei/mp. 334 de proprietari de terenuri se află în această situație, suma pentru despăgubirea lor ridicându-se la 47.000 de euro.

Comenteaza