Febra construcțiilor. ”Beni” și-a mai autorizat un apart-hotel

Febra construcțiilor. ”Beni” și-a mai autorizat un apart-hotel
Aici ”întorc vulturii”, dar Beni Timari crede că e o idee bună să își facă apart-hotel.

Constructorii clujeni se bat pe fiecare palmă de pământ din Cluj.

Ai spune că pe strada Edgar Quinet nu mai e loc de construcții. Autobuzele și mașinile se strecoară cu greu pe artera din sudul extrem al Mănășturului. Cu toate acestea, SC Bentiana SRL a mai reușit să strecoare un imobil. Luna trecută, Primăria a autorizat un bloc de șase etaje (S+P+5E+Er) pe Quinet; lista autorizațiilor a fost publicată recent pe website-ul Primăriei. Anterior, în februarie, planul urbanistic de detaliu fusese aprobat de Consiliul Local. În capătul Mănășturului, Bentiana vrea să facă nici mai mult, nici mai puțin decât un apart-hotel; nici cu GPS-ul nu vor găsi turiștii camera de cazare.


Potrivit autorizației de construire, lucrările vor costa 5.756.000 lei. Durata de execuție este de 36 de luni, iar autorizația este valabilă un an.


Bentiana SRL este una dintre firmele lui Ioan Beniamin Timari. Acesta este mai cunoscut pentru implicarea sa în firmele Doralex și Doralex Construct, în care este asociat majoritar și administrator.


Beni Timari a mai ridicat un apart-hotel pe strada Constanța nr. 10, lipit de proiectul imobiliar al fostului ginere al lui Ioan Rus, Vasile Pușcaș. Blocul are subsol, parter, mezanin, cinci etaje şi unul retras. Imobilul a fost autorizat în 23 mai 2016 și fusese evaluat la 3,5 milioane de lei: 3,27 de milioane costă construirea locuinţelor, 65 de mii spaţiile comerciale, 7,4 mii împrejmuirea şi 117 mii de lei organizarea de şantier.


Doralex Com SRL este o societate înfiinţată în 1997 care se mândreşte că a ridicat hotelul de patru stele Sunny Hill, din Baciu, respectiv că a executat lucrări de terasamente, lucrări hidrotehnice şi drumuri adiacente la Autostrada Transilvania, în 2009, în colaborare cu Bechtel. Firma clujeană are proiecte imobiliare realizate în Floreşti, dar şi în Mănăştur Sud şi zona Colina. De asemenea, a implementat sistemul de iluminare cu sistem LED de la Mociu şi a avut contracte cu mai multe primării din Transilvania.


În 2016, Beni Timari a primit „Crucea transilvană", din partea ÎPS Andrei, mitropolitul Clujului, pentru contribuţia sa financiară la ridicarea bisericii mănăstirii „Schimbarea la faţă" Cheile Turzii.

 

 

Comenteaza