GAURĂ într-un pod din Dej / Pericol pentru circulaţia rutieră
- Scris de Ziua de Cluj
- 04 Apr 2025, 08:24
- Administraţie
- Ascultă știrea

După reabilitarea Podului Somesului din Dej şi a celui dinspre Bistriţa, clujenii au semnalat probleme şi la celelalte două poduri vechi care traversează calea ferată şi cel de peste Valea Uriului, în care au apărut găuri în asfalt.
Epopeea celor patru poduri de la ieşirea din Dej spre Bistriţa şi Baia Mare încă e pe rol. Dacă în ultimii ani, prioritate la reabilitare au avut podul Somesului şi cel dinspre Bistrita, în zona Vasroom, probleme serioase au început să apară mai nou şi la celelalte două, care traversează calea ferată şi cel de peste Valea Uriului, a informat Dejeanul.
Mai exact, la podul de peste calea ferată, care îl succede pe cel de peste Râul Somes, problemele nu mai sunt doar de natură estetică, dar implică deja inclusiv siguranţa participanţilor la trafic. În carosabil a apărut săptămâna trecută chiar o gaură care odată cu trepidaţiile din trafic se mărea. Şoferilor dejeni le e teamă că în curand gaura s-ar putea transforma într-un crater, fiind un pericol pentru circulaţia rutieră.
Primarul Dejului, Morar Costan, a vorbit despre podurile respective zilele trecute într-o emisiune realizată de jurnalştii Dejeanul şi a declarat ca în bugetul de anul acesta au fost prevăzuţi bani pentru reablitarea celor două poduri, deoarece acestea nu fac parte din acelaşi proiect cu Podul Someşului şi cel de la Vasroom.
„Am distribuit o sumă de 5 milioane de lei pentru cele două poduri, podul de peste Valea Uriului şi calea ferată. Cele două poduri se vor realiza în această perioadă, dar urmează ca lucrarea să fie licitată, iar apoi se va interveni. La podul peste calea ferată avem restricţii foarte mari cu avizul de la CFR, pentru că foarte greu se lucreaza sub pod, deasupra căii ferate”, a declarat primarul.