Începe șantierul la Parcul Feroviarilor, cu bani de la bugetul local
- Scris de Anca Mureşan
- 16 Sep 2021, 11:33
- Administraţie
- Ascultă știrea
După ani de așteptare, încep lucrările de modernizare la Parcul Feroviarilor, al doilea cel mai mare din Cluj-Napoca.
''Saptamana viitoare, voi semna contractul de aproape 10 milioane de euro pentru Parcul Feroviarilor. Este cel mai important proiect, pe care il avem acum, alaturi de malurile Somesului, ca amploare. Am asteptat adjudecarea, acum finantarea o sa o avem in prima faza de la bugetul local, si dupa ce se vor deschide liniile de finantare europene, inclusiv cele de la mediu, unde am discutat deja cu ministrul Tánczos Barna, sa putem avea i completare. Daca nu pornesc acum, pierdem licitatia si o luam de la capat, mi-am asumat asadat, inceputul cu finantare de la bugetul local'', a declarat Boc, la un post de radio local.
Nord Conforest SA va efectua lucrările, același constructor care a amenajat Baza Sportivă Gheorgheni, și are în lucru Parcul „Între Lacuri”, Pădurea Clujenilor și parcul IL Caragiale.
Amenajarea Parcului Feroviarilor, în suprafață de 53.457 mp, prin plantarea de arbori și alte tipuri de vegetație, amplasarea de bănci moderne, echipamente de joacă și de fitness, realizarea unui loc pentru jocuri de masă, instalarea de cișmele, rastele pentru biciclete, iluminat public. Contractul este de 36 milioane de lei, iar durata de realizare a investiției este de 22 de luni.
Vor fi realizate de asemenea două lacuri de agrement (unul de 1.088 mp, celălalt de 548 mp), despărțite de o platformă de odihnă, de pe care va putea fi admirată priveliștea. Parcul Feroviarilor va oferi un nivel ridicat de biodiversitate, toate amenajările propuse ținând cont de obiectivele legate de protejarea naturii și a mediului înconjurător. Amenajarea străzii Parcul Feroviarilor, prin înlocuirea integrală a pavajului, a mobilierului urban și a sistemului de iluminat, precum și prin plantarea de arbori.
Vor fi amenajate piste pentru biciclete și vor fi amplasate stații de alimentare pentru bicicletele și trotinetele electrice. Amenajarea malurilor Someșului Mic din dreptul Parcului Feroviarilor, prin amenajări peisajere, noi alei pietonale (din lespezi de piatră), vegetație, mobilier urban și iluminat cu sistem led.
Realizarea a două pasarele pietonale. Vor fi realizate două pasarele destinate pietonilor și bicicliștilor, care vor face legătura cu parcul, dinspre strada Traian. Tot pe malurile Someșului vor fi construite două amfiteatre de mici dimensiuni și două platforme pentru odihnă.
Parcul Feroviarilor a trecut din proprietatea Ministerului Transporturilor în cea a Primăriei Cluj-Napoca în 2017, după numeroase solicitări ale administrației locale. În perioada scursă până acum a fost aleasă cea mai bună soluție de reabilitare - printr-un concurs internațional și au fost realizate lucrările de proiectare.