Locuințe pe 3.3 ha din Ferma Steluța / Cifră de faceri de 8.4 milioane lei în 2023

Locuințe pe 3.3 ha din Ferma Steluța / Cifră de faceri de 8.4 milioane lei în 2023

Un proiect urbanistic pus în dezbatere publică de Primăria Cluj-Napoca vizează transformarea a 3,3 hectare din fosta fermă Steluța în cartier de locuințe. Pot fi realizate până la 140 unități locative.

Amplasamentul studiat se întinde pe o suprafață totală (din acte) de 33.624 mp, la nord de bulevardul Muncii, între noile artere prefigurate prin P.U.G, strada J. S. Bach și str. Silvaniei. 

Înălțimea maximă admisă a clădirilor:

Regimul de înălțime maxim admis este de trei niveluri supraterane: (S)+D+P+M, (S)+D+P+R, (S)+D+P+E, (S)+P+E+M, (S)+P+E+R, (S – subsol, D – demisol, P – parter, M – mansardă, E – etaj, R –etaj retras). Toate construcțiile vor fi racordate la rețelele edilitare. 

MODERNIZAREA CIRCULAȚIEI

Prin prezenta documentație se va asigură un număr total de 140 locuri de parcaje. Necesarul de parcaje se va realiza în interiorul parcelelor. Pentru vizitatori, se vor asigura un număr de 34 de locuri de parcare dispune în aliniament. Amplasamentul studiat are acces auto și pietonal din strada Johann Sebastian Bach. Trecerile de pietoni vor fi dotate cu cu instalații de suprailuminare. Modernizarea străzii J. S. Bach la profilul de 16 m este asigurată de către inițiatorul dezvoltării. 

Circulația pentru amplasamentul studiat se va dezvolta etapizat, în prima fază se va realiza legătura str. J. S.
Bach cu str. Voroneț împreună cu rețeaua stradală propusă prin P.U.Z. 

In lungul străzii J. S. Bach, pe latura sudică, se vor planta arbori în aliniament. Se vor asigura spații libere, plantate, pe solul natural în proporție de 4,4% din întreaga zonă restructurată, în concordanță cu necesitățile programului funcțional propus.

Proiectul aparține familiei Mitre și este elaborat de TRANS FORM S.R.L. Planul urbanistic zonal urmează să intre în analiza urbaniștilor din Comisia tehnică a Primăriei.

Ferma Steluta este o fermă de familie specializată în cultivarea și producția de fructe și legume. Cu o tradiție de peste 60 de ani în cultivarea pomilor fructiferi, ferma se bucură de renume în industrie. Cultivează și produce cireșe, mere, prune, legume, verdețuri și flori. Produsele se găsesc în magazine precum Carrefour Vivo, Carrefour Markets, Auchan Iulius și Iris, Mega-Image Lidl, Profi, Cora și Home-Garden. De asemenea, există și un magazin propriu în Cluj-Napoca, de unde se pot livra produsele prin intermediul Tazz. 

Cifra de afaceri al companiei a fost de 8,446,371 RON în anul 2023, cu un profit de 302,982.00 RON. Comparativ cu anul anterior, compania a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri cu 64.18%. Ferma, cu 14 ani vechime, a raportat un număr de 33 angajați în anul 2023.

Comenteaza