Lucrări pentru creșterea mobilității urbane la Câmpia Turzii. Ce zone sunt vizate
- Scris de Sergiu Vlăgea
- 05 Apr 2021, 12:03
- Administraţie
- Ascultă știrea
În continuarea proiectului de reabilitare a carosabilului și a zonei pietonale de pe strada Nouă, primăria Câmpia Turzii efectuează noi lucrări de modernizare în zonă, prin realizarea de noi locuri de parcare.
„Astfel, începând de marți, 6 aprilie 2021, ora 10:00 vor deveni operaționale noi zone cu sens unic, atât pe strada Andrei Mureșanu, cât și pe strada Nouă. Practic, sensul unic instituit în anul 2019, de la intersecția dintre strada Nouă și strada Dr. Ioan Rațiu până la hotel Tiver va fi prelungit până la intersecția cu strada Nouă, înainte de Farmacia Reeafarm. Pe aceeași stradă, pe partea dreaptă, se vor amenaja locuri de parcare oblice „în spic”.
Pe strada Andrei Mureșanu, de la intersecția cu strada Nouă, până la intersecția cu strada Avram Iancu, va fi sens dublu de circulație. Un al doilea sens unic va fi instituit pe strada Nouă, dinspre intersecția cu strada Andrei Mureșanu, lângă Policlinica Municipiului Câmpia Turzii până la intersecția cu strada Dr. Ioan Rațiu.
Astfel părinții îi vor putea lăsa pe elevi, cu autoturismele, pe strada Nouă, în fața Școlii Gimnaziale Avram Iancu, fără să mai apară blocaje și ambuteiaje, fluidizându-se traficul și crescând considerabil siguranța șoferilor, a pietonilor, dar în special a elevilor.
Pentru evitarea oricăror evenimente rutiere nefericite și pentru acomodarea șoferilor cu noile reguli de circulație, Poliția Locală va monitoriza întreaga zonă”, au transmis reprezentanții primăriei municipiului Câmpia Turzii.