Magazinele care practică reduceri "mincinoase", amendate de polițiștii locali
- Scris de Ziua de Cluj
- 22 Ian 2016, 10:23
- Administraţie
- Ascultă știrea
În această săptămână au fost verificaţi 25 de agenţi economici, în urma controalelor fiind depistate o serie de nereguli. Printre ele se numără nedepunerea notificării la Primăria Cluj-Napoca pentru vânzările cu preţ redus, care intră în categoria soldărilor, afişarea necorespunzătoare a preţurilor şi nerespectarea prevederilor legale privind sectorizarea mărfurilor cu preţ redus.
"Pentru neregulile constatate, în 14 cazuri au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, conform HCL nr. 150/2009 şi OG nr. 99/2000 republicată, în valoare de 11.100 lei", au informat polițiștii locali.
În prezent, la Cluj-Napoca sunt 37 de magazine care practică vânzarea cu preț redus. Pentru a putea vinde la preț redus firmele au obligația de a depune notificare la Primăria Cluj-Napoca cu 15 zile înainte de a începe soldările. Perioada de soldare se desfășoară între 15 ianuarie și 15 aprilie 2016.