O şcoală specială clujeană are un nou sediu. Vezi cum arată GALERIE FOTO

O şcoală specială clujeană are un nou sediu. Vezi cum arată GALERIE FOTO
Fosta Şcoală Specială nr. 1 din Cluj-Napoca a început noul an şcolar în vechiul sediu al Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public şi Privat (RAADPP) al Judeţului Cluj. Mutarea instituţiei de învăţământ a fost determinată de retrocedarea spaţiului în care funcţiona până în prezent către Parohia Romano–Catolică „Sfântul Mihail”.

Astfel, Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă (CSEI), situat până acum pe str. George Coşbuc, a fost mutat pe str. Aviator Bădescu, nr. 3-5. 

Clădirea în care funcţiona până acum a fost retrocedată încă din anul 2008, întregul proces de revendicare începând în urmă cu peste 14 ani. În acelaşi timp, mutarea şcolii speciale în noul sediu a fost determinată şi de faptul că acesta din urmă corespunde mult mai bine nevoilor instituţiei în raport cu numărul de elevi şi cu specificul activităţilor, chiar dacă imobilul necesită unele ajustări de natură funcţională ce urmează a fi realizate în viitorul apropiat, cum ar fi realizarea unui bloc alimentar şi a unei săli de mese sau amenajarea curţii interioare ca loc de joacă şi recreere, susţin reprezentanţii Consiliului Judeţean Cluj.

Avantajul noii locaţii constă, pe lângă suprafaţa mai mare a clădirii, şi în posibilitatea accesării de fonduri europene pentru derularea anumitor investiţii în servicii şi lucrări de reabilitare/extindere, vechea clădire nepretându-se pentru astfel de iniţiative din cauza statutului de monument istoric şi a procesului de revendicare.

„Decizia mutării acestei şcoli speciale în imobilul de pe strada Av. Bădescu a fost justificată în primul rând de interesul prioritar al celor peste 170 de copii cu dizabilități care aveau nevoie de un sediu propriu, înlăturându-se astfel sentimentul apăsător al incertitudinii şi provizoratului. Urmare a acestei iniţiative, Consiliul Judeţean a reuşit să ofere instituţiei de învăţământ special un imobil într-o zonă centrală şi extrem de accesibilă a oraşului, imobil ale cărui capabilităţi pot fi adaptate cu uşurinţă activităţii educaţionale specifice realizate aici. Totodată, am reuşit să facem o economie însemnată la bugetul judeţului, prin neplata chiriei pe care o achitam proprietarului de drept al fostului sediu, banii economisiţi astfel putând fi folosiţi pentru lucrări de investiţii în infrastructură sau pentru îmbunătăţirea actului educaţional. În ceea ce priveşte mutarea RAADPP, pot spune că aceasta a fost şi spre binele angajaţilor acestei instituţii, noul sediu, în curs de reabilitare şi amenajat pe un etaj şi jumătate, putând fi extins în viitor şi pe celelalte etaje ale imobilului din strada Al. Vaida Voievod nr. 55", a declarat vicepreşedintelecu atribuţii delegate de preşedinte al CJ, Vakar Istvan.

În prezent în CSEI Cluj-Napoca învaţă 170 elevi, la 5 dintre clase aplicându-se principiile pedagogiei curative. Totodată, CSEI asigură servicii educaţionale în şcolile de masă pentru un număr de peste 400 de elevi. Printre cele mai importante servicii oferite de CSEI se numără educaţia specializată a copiilor cu diverse dezabilităţi intelectuale, compensarea prin terapii, evaluarea psihopedagogică, diagnosticarea, orientarea şcolară şi profesională, asistenţa educaţională şi terapeutic-recuperatorie, informarea şi consilierea părinţilor şi a cadrelor didactice, cercetarea psihopedagogică şi elaborarea de studii de specialitate, suportul metodico-ştiinţific în domeniul educaţiei incluzive pentru cadrele didactice din şcolile de masă, respectiv testarea şi consilierea psihopedagogică.

Comenteaza