Video Parc, nu aquapark. Dezbatere pentru Parcul Est

Parc, nu aquapark. Dezbatere pentru Parcul Est

Circa 30 de persoane au participat, la final de săptămână, la dezbaterea "Cum amenajăm Parcul Est", desfășurată la Palatul Urania, organizată de ONG-ul SOS – Parcul Est. 

"Campania SOS Parcul Est atrage atenția de aproape un deceniu de importanța amenajării Parcului Est ca o zonă verde vitală pentru acestă parte a Clujului. Milităm pentru limitarea privatizării malurilor lacurilor și împotriva construcțiilor haotice pe spații verzi, asemenea aquapark-ului și a altor investiții imobiliare", se arată într-un comunicat remis presei. 

Daniela Maier, președinte Ordinul Arhitecților din România (OAR), filiala Transilvania, a transmis punctul oficial al Ordinului. "OAR Transilvania nu susține aquapark-ul unde propunem Parcul Est! Mai mult, în colaborare cu Primăria, OAR caută locații mai potrivite. Pentru gândirea temei de concurs pentru amenajarea parcului, preș OAR Transilvania a propus o colaborare pluridisciplinară ca să implice grupuri diversificate de specialiști, dar și de cetățeni, care s-au implicat în campania SOS Parcul Est. SOS a propus chiar să facă parte alături de Primărie și OAR în echipa care stabilește tema de concurs pentru amenajarea parcului", se mai arată în comunicatul citat. 

Claudiu Nistor, rezident în zona parcului, propune o alee pietonală la bugetare participativă, care să fie ulterior integrată în tema de concurs. Florica Sima, proprietară în Parcul Est, a accentuat necesitatea de a fi despăgubiți de către Primărie. Radu Mititean, directorul Clubul de Cicloturism Napoca, a subliniat că Primăria trebuie să facă imediat despăgubirile după adoptarea PUG-ului, mai ales că au fost prevăzute sume în bugetul local, dar nu au fost cheltuite.

Vlad Andrei Bota a participat din partea casei de avocatură Ielciu și Asociații. Conform comunicatului, "casa de avocatură a acționat în instanță municipalitatea pentru autorizarea ilegală a patru blocuri între cele două lacuri, pe spațiu verde, unde noi am propus Parcul Est. Două s-au construit, se speră blocarea celorlalte două. Vă ținem la curent cu procesul pe pagina SOS Parcul Est". 

Judit Veres-Szászka, de la Societatea Ornitologică Română - SOR, a amintit de ce zona adăpostește cea mai bogată avifaună a orașului. George Trif, preș. USR Cluj-Napoca, a reiterat sprijinul pentru un parc natural și nu pentru un aquaparc în aceeași zonă. 

Moderatorul dezbaterii, Adrian Dohotaru, inițiatorul campaniei SOS Parcul Est pe filiera arhitectului Vasile Mitrea, a accentuat necesitatea de a invita în juriu ecologiști importanți, asemenea custozilor Parcului Natural Văcărești, "mai ales că modul în care se lucrează la tema de concurs poate să stea la bazele unui nou proiect legislativ. Inițiativa parlamentară țintește crearea de parcuri naturale urbane în toată România, în zonele care întrunesc condițiile de biodiversitate, nu doar în Delta Văcărești". 

Începe amenajarea celui mai așteptat parc din Cluj 

Propus de specialiști și societatea civilă încă din 2013 şi proiect câştigător în cadrul programului de bugetare participativă 2017, Parcul Est se pregătește de amenajare. De asemenea, în zona viitorul Parc Est, municipalitatea clujeană doreşte să realizeze un aqua park şi o bază sportivă. Mai multe detalii, AICI!

VEZI ȘI Aqua Park-ul din Cluj-Napoca nu are locaţia stabilită definitiv. Boc: "Se analizează toate criticile legate de acest proiect"

Comenteaza