Parkingul Hasdeu, inaugurat până la începerea anului universitar. Penalităţi pentru constructor

Parkingul Hasdeu, inaugurat până la începerea anului universitar. Penalităţi pentru constructor

Parkingul Hașdeu va fi inaugurat la toamnă, însă constructorul primeşte penalităţi.

"Constructorul a întârziat, va primi şi penalităţi. A avut loc o recepţie, care a demonstrat că unele lucrări sunt neconforme, nu era semnalizată bine ieşirea de urgenţă, într-un loc stătea apa şi nu au făcut baie pentru persoanele cu dezabilităţi, la care se lucrează şi care va fi gata până la finele lunii. Până la 1 octombrie, când vor veni studenţii, vom putea da acest parking în folosinţă. Din momentul în care este semnat procesul verbal de recepţie, mai durează cam o lună jumătate până intră în folosinţă, pentru că trebuie aviz de la ISU, cadastrare şi dat în administrare serviciului municipalităţii", a declarat viceprimarul Dan Tarcea. 

Parkingul Hașdeu are 320 de locuri de parcare și este localizat pe strada Păstorului nr. 67-69. Construcția este formată din: subsol, 2 niveluri de demisol, parter, 3 etaje supraterane și terasă. Parkingul dispune de 6 locuri destinate persoanelor cu dizabilități, 14 locuri amenajate pentru mașini electrice, 4 locuri pentru motociclete/mopede iar alte 12 locuri sunt pentru biciclete. Suprafața construită: 1488,40 mp. Valoarea contractului de execuție: 31.874.692 lei (cu TVA)

Din numarul total de locuri dedicate autototurismelor, 238 vor fi destinate studenţilor UBB, în baza unui abonament anual cu 10% mai ieftin decât cel al riveranilor. Din cele 238 de locuri amintite, 2 sunt destinate mopedelor şi motocicletelor şi 6 pentru autoturismele deţinute de persoane cu handicap. De asemenea, 82 de locuri vor fi destinate altor categorii de utilizatori: vizitatori, riverani. La demisol, vor fi 14 parcări pentru autoturisme electrice şi cele pentru biciclete.

În cazul în care, la început de an universitar, solicitările studenţilor UBB vor fi mai puţine decât cele 238 de locuri de parcare destinate autoturismelor, diferenţa se va aloca studenţilor altor universităţi, iar dacă şi aşa mai rămân locuri, acestea vor fi atribuite altor categorii de solicitanţi.

Abonamente anuale parkinguri 

  • Abonamente pentru persoane fizice – riverani – 115 lei/an
  • Abonamente pentru persoane juridice – 872 lei/an
  • Abonamente pentru persoane fizice riverani – terasă – 68 lei /an
  • Abonamente pentru persoane juridice - terasă – 234 lei /an
  • Abonament de parcare pentru motociclete, mopede și biciclete – 52 lei/an
Comenteaza