Pe unde se va mai conecta Clujul la Autostrada Transilvania. Există două propuneri

Pe unde se va mai conecta Clujul la Autostrada Transilvania. Există două propuneri

Pentru ca şoferii din Cluj-Napoca să poată urca pe Autostrada Transilvania, în prezent, sunt obligaţi să meargă până în Gilău, iar acest lucru înseamnă să traverseze Floreştiul, localitate în care traficul auto este extrem de aglomerat. Municipalitatea clujeană propune Ministerului Transporturilor două noi variante de legătură cu autostrada.

"Ca să mergi la Tursa sau la Aiud, trebuie să mergi la Gilău, iar ca să treci prin Floreşti şi Gilău îţi ia o pâine. Avem un proiect mic care ar schimba situaţia actuală. Cred vom avea sprijinul Guvernului, nu am observat o reticenţă în acest sens. Vorbim despre conectarea Clujului la Autostrada Transilvania. Avem două variante: de la Tureni, 4 km până la o intrare pe autostradă sau de la ieşire de pe Centura Ocolitoare Vâlcele Apahida, până în Ciurila, şi apoi în autostradă", a declarat primarul Emil Boc, la un post de radio local. 

Edilul Clujului spune că va prezenta Ministerului Transporturilor cele două variante de traseu, pentru a fi implementate cât mai repede cu putinţă: "Nu necesită foarte mulţi bani". 

Clujul are 61 km de autostradă

Reprezentanții CNAIR au recepționat lucrările de la Podul Gilău peste Someșul Mic și au deschis traficul pe încă 9,6 km de autostradă, în septembrie 2019. Este vorba despre autostrada "muzeu" de lângă Cluj, parte a Autostrăzii Transilvania (A3). Podul, în lungime de 320 m, face legătura între Gilău și Nadășelu, astfel că odată cu deschiderea traficului pe acest sector de autostradă, conducătorii auto pot circula pe o lungime de 61 km, între Câmpia Turzii și Nădășelu. Reamintim că, în 30 iulie 2018, a mai fost deschisă ciculația pe 29 km din autostrada Sebeș – Turda (între Turda şi Aiud). 

Comenteaza