Pretenţiile constructorului centurii de diamant, potolite de Tribunalul Comercial
- Scris de Nicoleta Nap
- 27 Feb 2013, 22:37
- Administraţie
- Ascultă știrea
Reprezentanţii Vegyepszer au dat în judecată Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), respectiv Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Cluj, la sfârşitul lunii decembrie 2012, solicitând o plată în valoare de 1,3 milioane lei. Justificarea companiei maghiare ar fi o factură din 11 noiembrie 2011, în valoare de 880.000 de lei, plus penalităţile de întârziere.
Termenul de plată, invocau reprezentanţii Vegyepszer, a expirat în 9 februarie 2012. Banii ar reprezenta plata pentru „lucrări de stabilizare şi construcţie" la centura Vâlcele-Apahida, adică tocmai lucrările de remediere la unui zid de susţinere surpat în iarna anului 2011, din culpa constructorului. Procesul s-a judecat la Tribunalul Comercial Cluj, iar instanţa a respins în cursul acestei luni cererea de ordonanţă de plată formulată de Vegyepszer. Motivul respingerii acţiunii a fost necompetenţa generală a instanţelor de judecată în acest caz.
La ultima şedinţă de judecată, consilierul juridic al DRDP a susţinut că soluţionarea cauzei nu este de competenţa instanţelor de judecată. „Părţile au stabilit o clauză compromisorie prin acordul contractual încheiat potrivit căreia, cu excepţia disputelor soluţionate pe cale amiabilă sau printr-o decizie a consiliului de administraţie director, orice dispută decurgând din sau în legătură cu contractul încheiat, va fi soluţionată prin arbitraj, iar instituţia stabilită prin contract este Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ Cluj", se arată în motivarea Tribunalului Comercial Cluj.
Consilierul juridic al DRDP a invocat şi lipsa calităţii de reprezentant a Asociaţiei Nemzetkozi Vegyepszer România SRL Szentgyorgyvolgy-Ungaria prin Nemzetkozi Vegyepszer România SRL Szentgyorgyvolgy Sucursala Oradea, adică partea care s-a constituit ca reclamant, întrucât nu exista un acord scris şi expres al asociaţilor în vederea promovării cererii, în condiţiile în care contractul a fost încheiat de toţi asociaţii. Mai mult, DRDP nu a recunoscut că ar avea vreo datorie de plătit firmei maghiare, fapt pe care l-a şi comunicat reprezentanţilor acesteia în 5 decembrie 2012.
Tribunalul Comercial a respins acţiunea Vegyepszer ca inadmisibilă, întrucât nu este de competenţa instanţelor de judecată, iar decizia este irevocabilă.
Eugen Cecan, directorul DRDP Cluj, a spus că mai sunt numeroase procese pe rolul instanţelor cu firma Vegyepszer, cea care a lucrat la centura Vâlcele-Apahida până când a izbucnit scandalul din iarna anului 2011, când o parte din drum s-a surpat. „Sperăm să piardă şi celelalte procese", a spus Cecan. Directorul DRDP a arătat că peste o săptămână şi jumătate ar trebui să fie finalizate lucrările de consolidare la centură. „Începem lucrările la partea de drum. Contractul e încheiat până pe 30 iunie, dar noi sperăm să se finalizeze lucrările mai repede", a declarat Eugen Cecan. După scandalul ce a izbucnit din cauza surpării lucrărilor făcute de Vegyepszer, construcţia centurii a fost preluată de firma Keller Geotehnica SRL.
Lucrările la Centura Cluj Est, cunoscută sub denumirea Vâlcele - Apahida, au început încă din anul 2006, costurile fiind estimate iniţial la 92 de milioane de euro. În urma licitaţiei însă, preţul s-a redus la 68 de milioane de euro, ca până în 2012 cheltuielile să ajungă la fabuloasa sumă de 143 de milioane de euro. Centura de diamant, supranumită astfel din cauza costurilor enorme ale lucrărilor, nici nu a fost finalizată, că s-a surpat în mai multe locuri. Lucrările au fost efectuate de Nemzetkozi Vegyepszer Romania KFT şi societăţile Diferit SRL şi Keller Geotehnica SRL, reunite într-un consorţiu. După ce o parte din traseul centurii s-a surpat şi firma maghiară Vegyepszer a intrat în insolvenţă, contractul a fost preluat de firma Keller Geotehnica SRL.