Primăria face primul pas în proiectul cartierului-model

Primăria face primul pas în proiectul cartierului-model
Emil Boc a anunţat că acest cartier este o prioritate pentru municipalitate în 2016.

Patru din zece români vor să cumpere o locuinţă, relevă un studiu de piață recent realizat de portalul Imobiliare.ro. La Cluj, probabil, sunt chiar mai mulţi de patru. Municipiul se poate lăuda cu un PIB superior majorităţii oraşelor din România, lucru datorat în bună parte industriei IT, extrem de bine reprezentată. IT-iştii au salarii peste medie, sunt tineri şi vor să îşi întemeieze un cămin, aşa încât sunt printre cei mai interesaţi de piaţa imobiliară.

Aceste observaţii le-a făcut şi primăria, care vrea să înfiinţeze Cluj Innovation City, o zonă dedicată tehnologiei, tocmai ca să atragă un număr tot mai mare de profesionişti din acest domeniu. Iar pentru ca tinerii care vor lucra acolo să aibă unde locui, Emil Boc a venit cu ideea să apară un cartier de locuinţe în Borhanci. Şi Cluj Innovation City, şi Borhanci, aceste proiecte unite în cuget, dar despărţite destul de semnificativ de geografie, au fost nominalizate ca prorităţi de către primar pentru 2016. Şi nu a glumit, pentru că primul pas a fost deja făcut: scoaterea la licitaţie a studiului de oportunitate în vederea stabilirii planului de dezvoltare a zonei Borhanci. Cartierul ar urma să fie unul model, cu unitate arhitecturală, cu magazine, şcoli şi grădiniţe la doi paşi.

Comparaţie a modalităţilor de administrare

Caietul de sarcini pentru realizarea studiului de oportunitate a fost publicat pe website-ul municipalităţii în 21 ianuarie, iar suma estimată pentru realizarea studiului este de 8.974,60 lei, fără TVA.
"Obiectivul general al proiectului propus este identificarea unei soluţii privind administrarea eficace în beneficiul socio-economic al comunităţii, al mediului, în condiţii de transparenţă şi echilibru între randamentul economic şi asigurarea politicilor sociale ale autorităţii locale. Întreg studiul va trebui să ţină seama de Strategie de dezvoltare a municipiului Cluj-Napoca pentru perioada 2014-2020 şi de PUG-ul municipiului Cluj-Napoca", este obiectivul general trasat în caietul de sarcini.

Studiul are misiunea de a indica cel mai favorabil mod de administrare a zonei în contextul strategiei de dezvoltare a municipiului, printr-un studiu comparativ al modalităţilor de administrare.

Licitaţia va fi câştigată de ofertantul cu preţul cel mai mic. Data limită pentru depunerea ofertelor este 27 ianuarie.

Există și un asterisc în caietul de sarcini.  sarcini, primăria trebuie să concesioneze 178 de terenuri de cel puțin 300 de metri pătrați în urma unor decizii de consiliu local luate pe vremea fostului primar Gheorghe Funar. Acestea ar urma să ajungă la ”tineri căsătoriți” din anul 2000. Aceștia urmau inițial să primească terenuri în zona Lomb, cea pe care se ridică acum Cluj Innovation City.

Concesiune sau cumpărare

Spaţiul de care primăria dispune în zonă este foarte mare, 817.683 metri pătraţi. Până să aibă datele studiului de oportunitate, Emil Boc a înaintat două soluţii. Una este ca locuințele să fie ridicate chiar de către cei care iau în concesiune parcelele de pământ. „Eu personal împreună cu colegii din primărie am opta pentru varianta de a concesiona teren tinerilor în special, dar nu numai lor, după un plan prestabilit de primărie, unde să ai scoală, să ai centru comercial, grădiniță, cu drept de cumpărare la sfârșitul perioadei de concesiune", declara anul trecut Emil Boc.

O altă variantă luată în calcul de administrația locală este de a opta pentru colaborarea cu un constructor, care să ridice locuințele și apoi să le predea, contra-cost.

„Ne gândim să dăm șansă tinerilor care vin în oraș, celor care doresc să rămână în municipiu şi pe de altă parte, cu acești bani din concesiune să construim locuințe sociale, pentru că avem nevoie şi de locuințe sociale pentru cei care nu-şi permit să concesioneze o suprafață de teren", a mai afirmat primarul Clujului.

CaseBoc în loc de Casarom

Terenul din Borhanci a fost subiectul unor controverse în consiliul local, anul trecut. Arhitectul Adrian Borda, "părintele" Planului Urbanistic General, a fost de părere, în şedinţa din 3 septembrie 2015, că terenul pe care îl va concesiona acum primăria pentru construcţia de case trebuie să rămână agricol.
Borda a amintit că terenul este unul pitoresc, vizibil, între trei vârfuri de deal și că a fost plimbat ca destinație între mai multe teme în ultimii ani: să se facă un cimitir în zonă sau să se amenajeze locuințe sociale.

Boc a replicat, însă, că terenul nu poate rămâne arabil, în condițiile în care există transport în comun care deserveşte zona, iar utilitățile sunt în proximitate. „Este un proiect care cere timp, acum facem un prim pas, dar sunt convins că în doi ani îl vom finaliza", a subliniat Boc. El a cerut votul consilierilor locali, care au aprobat cu majoritate schimbarea destinaţiei terenului.

În trecut, acolo urma să se ridice tot un cartier de locuinţe, dar unul privat, al dezvoltatorului Casarom.

 

DECLARAȚIE

”Locuințele vor avea un model prestabilit de primărie, unitar ca formă. Se vor crea din start utilităţile necesare, mă refer la şcoală, grădiniţă, centru de cartier”

Emil Boc, primarul Clujului

 

Comenteaza