Foto Reparații pe un drum județean din Cluj. Lucrările vor dura trei luni

Reparații pe un drum județean din Cluj. Lucrările vor dura trei luni
| Foto: Facebook.com/cjcluj
Reparații pe un drum județean din Cluj. Lucrările vor dura trei luni
Reparații pe un drum județean din Cluj. Lucrările vor dura trei luni
Reparații pe un drum județean din Cluj. Lucrările vor dura trei luni

Consiliul Județean Cluj a demarat o serie de lucrări de întreținere curentă și periodică pe drumul județean DJ 108A Ciucea – Vânători – limită cu județul Sălaj. 

Potrivit reprezentanților forului administrativ județean, acestea au drept principal scop asigurarea unei circulații rutiere normale, în condiții de siguranță, și vizează sectorul cuprins între km 0+000 și km 7+392.

„Principalul obiectiv al acestor lucrări este de a asigura locuitorilor din zonă un acces rapid și facil la drumul național DN 1 și, mai departe, spre Cluj-Napoca sau județul Bihor”, a transmis Alin Tișe, șeful CJ Cluj.

În prezent se execută lucrări de frezare a zonelor deteriorate, concomitent cu operațiuni de tratare a burdușirilor și a tasărilor.

De asemenea, urmează a mai fi executate lucrări constând în tăierea vegetației și a lăstărișului din vecinătatea platformei drumului, plombarea gropilor cu îmbrăcăminte asfaltică, aducerea la profil a acostamentelor, desfundarea și curățarea șanțurilor, rigolelor și a podețelor în vederea asigurării scurgerii apelor din zona drumului.

Totodată, investiția vizează reprofilarea drumurilor laterale cu cilindrare și adaos de material, înlocuirea de podețe, refacerea timpanelor și a camerelor de cădere precum și montarea de parapeți metalici în zonele unde situația o impune.

Durata de execuție a lucrărilor este de maximum trei luni.

Comenteaza