Foto Reparații pe un nou drum județean din Cluj. Lucrările vor fi gata în 6 luni

 Consiliul Județean Cluj a demarat o serie de lucrări de întreținere curentă și periodică pe drumul județean DJ 108C Gârbău – Aghireșu – Leghia – DN 1. Acestea vizează sectorul de drum în lungime de 22,450 kilometri cuprins între pozițiile  0+000 și 22+450.

Noile lucrări se execută în continuarea celor deja demarate de forul administrativ județean pe drumurile județene DJ 108C (DN 1) – Mănăstireni, DJ 103L (DJ 108C) – Mănăstireni – Râșca și DJ 103K Râșca – Beliș (DN 1R), formând, astfel, traseul Gârbău – Leghia – DN 1 – Mănăstireni – Râșca – Beliș (DN 1R) cu o lungime totală însumată de aproape 45,5 kilometri.

„Rolul acestor lucrări de întreținere desfășurate pe o lungime mare, de peste 45 de kilometri, este de a asigura o circulație normală, în condiții de siguranță, așa cum ne preocupăm să avem la nivelul tuturor drumurilor județene pe care le administrăm”, a afirmat șeful CJ Cluj, Alin Tișe.

Operațiunile recent demarate pe sectorul de drum Gârbău – Aghireșu – Leghia – DN 1 constau în lucrări de întreținere a platformei drumului, respectiv a părții carosabile, aducerea la profil a acostamentelor, asigurarea scurgerii apelor și a esteticii rutiere, curățarea șanțurilor și a rigolelor, decolmatarea camerelor de cădere, tăierea lăstărișului și a vegetației din zona drumului, întreținerea drumurilor laterale, respectiv reprofilarea acestora cu cilindrare și adaos de material și înlocuirea de podețe.

Conform reprezentanților forului administrativ județean, durata maximă de execuție a lucrărilor este de 6 luni.

Comenteaza