Sala Polivalentă, investiţia anului la Cluj. Bilanţul proiectelor Primăriei: care au reuşit şi care au eşuat în 2014

Sala Polivalentă, investiţia anului la Cluj. Bilanţul proiectelor Primăriei: care au reuşit şi care au eşuat în 2014
Anul 2014 a însemnat investiţii noi în municipiul Cluj-Napoca, dar în acelaşi timp proiecte care au rămas nerealizate.

În timp ce o serie de lucrări au fost duse la bun sfârşit, altele au fost transferate pe lista de aşteptare şi ar trebui să fie continuate în 2015. Printre cele mai importante proiecte care au prins contur în anul care ajunge la final se numără Sala Polivalentă, achiziţionarea de noi mijloace de transport în comun, precum şi arterele modernizate. În acelaşi timp, sistemul de ticketing, cel de bike-sharing sau construirea unui centru cultural nu au fost duse la bun sfârşit.

Sala Polivalentă, investiţia anului la Cluj

După mai bine de 19 luni de lucrări efective de construcţie, cea mai mare Sală Polivalentă din România a fost inaugurată oficial la sfârşitul lunii octombrie. Sala Polivalentă a fost construită pe baza unei investiţii totale de 70 de milioane de lei, fără TVA, cu scopul de a găzdui competiţii sportive naţionale şi internaţionale, congrese şi concerte. Noul obiectiv al Clujului va fi administrat de o societate comercială înfiinţată după modelul societăţii Cluj Arena, care gestionează stadionul din vecinătate, inaugurat în 2011.

40 de autobuze mov au ajuns la Cluj

În 2014, municipalitatea a demarat achiziţionarea a 40 de noi mijloace de transport în comun. Este vorba de 40 de autobuze articulate, marca Solaris Bus&Coach, produse în Polonia, la Poznan, şi care ajung la preţul de 282.000 de euro fiecare. Autobuzele sunt Euro 6, cu garanţie minimă de trei ani, cu o durată de funcţionare de 15 ani, şi sunt dotate cu aer condiţionat, camere de luat vederi, podea joasă, cu uşi cu acces dublu pe partea dreaptă, cu validatoare duale pentru bilete, cu lămpi cu led, iluminat interior fluorescent şi 150 de locuri.

Sală de sport pentru elevii clujeni

Sala de sport a Colegiului Naţional George Coşbuc a fost inaugurată în luna octombrie. După ani întregi de aşteptări și la doi ani de la demararea propriu-zisă a lucrărilor, elevii instuţiei au acum ocazia de a se bucura de cea mai modernă sală de acest gen din Cluj. Lucrarea a costat 2,1 milioane, fiind o investiție realizată în integralitate de către Primăria Cluj-Napoca.

Fântâna din Piaţa Unirii, reabilitată

După ce timp de câteva luni bune fântâna arteziană din Piaţa Unirii a fost îngrădită de garduri şi de grilaje care delimitau şantierul, lucrările au ajuns la final la mijlocul lunii decembrie. După trei licitaţii ratate, a patra procedură de acest fel a fost lansată în iunie, iar contractul i-a fost atribuit societăţii Fountain Design, care a câştigat lucrarea pentru suma de 281.940 de lei, fără taxa pe valoarea adăugată. Arhitectura şi designul fântânii nu au suferit modificări, însă materialul utilizat a fost unul diferit, de această dată constructorii folosind granit pentru a reface obiectivul.

Calea Turzii, o nouă înfăţişare

După o vară întreagă de şantier, una dintre cele mai importante şosele din oraş a căpătat o nouă înfăţişare. Începutul lunii octombrie le-a adus clujenilor o şosea refăcută la standarde europene, iar şoferii au acum ocazia de a circula în cele mai bune condiţii. Proiectul de modernizare a Căii Turzii a fost anunţat în primăvară şi a implicat o investiţie semnificativă, de 22 de milioane de lei, de la bugetul local, pentru reabilitarea carosabilului, a trotuarelor, pe toată lungimea arterei - de la bază, din Piaţa Cipariu, până la intersecţia cu str. Făgetului. Lucrările au fost realizate de asocierea Diferit-Kiat.

Zona Gării, în plin proces de modernizare

Primăria a demarat procedurile pentru contractarea lucrărilor necesare unirii celor două pasaje din Piaţa Gării. Lucrările de reabilitare pentru unul din cele două pasaje din Piaţa Gării au fost finalizate, iar noul obiectiv fost inaugurat la finalul lunii octombrie, asta în timp ce pentru cel de-al doilea pasaj clujenii mai au de aşteptat. Pasajul nu a mai fost reparat din 1987, iar lucrările inaugurate de municipalitate se ridică la costul de 551.000 de lei.

Oraşul Comoară transformă Clujul în şantier în 2015

Patru artere din centrul istoric vor scăpa de gropi, crăpături şi borduri desprinse, după ce a fost desemnat în instanţă, la sfârşitul lunii septembie, câştigătorul contractului pentru lucrări de modernizare. În proiectul „Refacerea infrastructurii Oraşului Comoară, modernizare căi de acces spre centrul istoric" sunt cuprinse străzile Memorandumului, Moţilor, Avram Iancu şi I. C. Brătianu. Licitaţia pentru proiect a fost iniţial câştigată de societatea Viarom Construct, cu o ofertă de 16,9 milioane de lei, fără taxa pe valoarea adăugată (TVA), sumă cu 7,3 milioane mai mică decât valoarea estimată a proiectului, de 24,2 milioane de lei, fără TVA, însă a fost contestată. Durata de execuţie a proiectului este de 14 luni, însă cea mai mare problemă este aceea că 2015, anul în care Clujul are titulul de Capitală Europeană a Tineretului, va avea centrul oraşului blocat de lucrările de modernizare. Prima stradă care a intrat în febra şantierului a fost I.C. Brătianu, care a stat în şantier peste termenul anunţat de autorităţi şi chiar dacă a fost redată în circulaţie, strada mai are nevoie de lucrări la trotuare şi borduri.

PUG-ul, aprobat după cinci ani de aşteptare

După cinci ani în care s-a lucrat pentru realizarea, aprobarea şi punerea în vigoare a noului Plan Urbanistic General (PUG), lucrurile par să intre, în sfârşit, în linie dreaptă. Documentul a primit aviz favorabil şi din partea consilierilor locali. Pe de altă parte, votarea strategiei de dezvoltare a Clujului a fost amânată pentru 2015.

Ticketing-ul, în aşteptare

Deşi li s-a promis că în vara lui 2014 sau cel târziu până la finele anului îşi vor putea achiziţiona tichete de la automate moderne, clujenii rămân cu vechile compostoare de bilete pe mijloacele de transport public. Sistemul de ticketing va deveni funcţional abia anul viitor. Valoarea totală a investiţiei se ridică la 27 de milioane de lei, o parte fiind bani proveniţi din fonduri europene, iar restul, de la bugetul local. Licitaţia pentru proiect a fost câştigată în 2012 de către asocierea Ramb SRL - CS Vision, ambele din Braşov.

Pistele de biciclete, nefinalizate şi în acest an

Proiectul, anunţat de municipalitate cu surle şi trâmbiţe, părea a fi unul măreţ, iar clujenii sperau ca în 2014 să poată circula în voie pe noile piste de bicicletă din oraş. Li s-a promis o reţea care ar fi urmat să lege localităţile Floreşti, Cluj-Napoca, Apahida şi care le-ar fi oferit bicicliştilor posibilitatea de a se deplasa gratuit cu bicicleta dintr-un colţ în altul al zonei metropolitane. Însă visul bicicliştilor s-a spulberat, pe măsură ce o serie de probleme au dus la mari întârzieri. Între timp, staţiile sunt goale, bicicletele stau în depozite, pistele nu au fost încă finalizate, iar municipalitatea promite că sistemul va fi funcţional anul viitor. În 2014 a fost nevoie de licitaţii noi pentru lucrări suplimentare din cauza faptului că trebuie schimbat proiectul, iar un alt contract, cel pentru operarea şi întreţinerea propriu-zisă a proiectului le-a dat mari bătăi de cap autorităţilor, licitaţia fiind blocată mai mult de jumătate de an.

Cinematograful Dacia, în paragină

RADEF Româniafilm a predat, în 2009, patru cinematografe către Primăria Cluj-Napoca - Mărăşti, Dacia, Favorit şi Victoria. Modernizarea fostului cinematograf Dacia, din cartierul Mănăştur, a fost anunţată încă din primăvara lui 2013, iar în 2014 execuţia figurează pe lista obiectivelor de investiţii pentru anul în curs, însă lucrările nu au fost realizate.

Centrul Cultural Transilvania nu a văzut lumina zilei nici în 2014

Primăria Cluj nu a reuşit în 2013 să demareze lucrările la Centrul Cultural Transilvania, aşa că lucrările au fost trecute pe lista obiectivelor de investiţii pentru anul în curs, însă lucrările nu au fost realizate. În 2012 şi în 2013, Primăria a alocat sume considerabile (135,000, rerspectiv 422,840) pentru studiul de fezabilitate, respectiv pentru proiectul tehnic al centrului cultural.

Vechile intrări în municipiu, valabile şi pentru 2015

Tot pe lista obiectivelor de investiţii pentru anul 2014, Primăria Cluj-Napoca nu a uitat de obeliscuri şi indicatoare la intrarea în municipiu, însă demersul nu a fost dus la sfârşit, aşa că municipiul va avea parte în anul în care este Capitală Europeană a Tineretului de vechile intrări în oraş, cu gradul de degradare aferent.

Alte proiecte programate pentru 2014 nu au apucat să mai vadă lumina zilei. Printre acestea se află şi refaţadizarea clădirilor din centrul istoric, parking-urile în zona centrală, bază sportivă în Gheorgheni, reabilitarea Turnului Pompierilor sau parking-ul din Haşdeu, obiective care nu au fost finalizate.

Comenteaza