Ultimul termen pentru încheierea lucrărilor la centura Clujului

Ultimul termen pentru încheierea lucrărilor la centura Clujului
Lucrările pentru finalizarea centurii Vâlcele – Apahida se vor încheia în 30 septembrie, cu un uşor avans faţă de prevederile contractuale.

Lucrările la cei trei kilometri de drum ce urmează să întregească centura Vâlcele - Apahida au început spre finele anului trecut şi urmau să se încheie în iunie, anul acesta. Vremea nefavorabilă din primăvară dar şi unele probleme tehnice apărute în cazul podului de pe traseu, au amânat termenul de finalizare pentru luna octombrie. În ultimele luni s-a lucrat, însă, din plin, astfel că centura ar urma să fie finalizată în totalitate până în 30 septembrie, a apreciat şeful Regiei de Drumuri şi Poduri Cluj, Eugen Cecan.

Constructorii de la centura Vâlcele - Apahida, Keller şi Diferit, au avansat foarte mult cu lucrările în ultimele săptămâni, a apreciat şeful Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Cluj, Eugen Cecan. Acesta estimează că drumul va fi deschis circulaţiei începând din 30 septembrie, astfel că centura Vâlcele - Apahida ar urma să fie întregită cu această porţiune de 3 km din zona viaductului. În prezent, centura este legată în acest punct printr-un drum tehnologic. Traficul pe această porţiunea de 3 km de arteră provizorie este îngreunat atât din pricina gropilor din asfalt cât şi din pricina lucrărilor care au loc în paralel pentru finalizarea centurii. "În proporţie de peste 60% s-au încheiat lucrările şi la acel rambleu de pe pod, asfaltul a fost deja turnat, aşa încât, speranţa mea e ca în 30 septmebrie să deschidem circulaţiei şi această porţiune de 3 km. Termenul pe care l-am prevăzut în contract este 10 ocotombrie, însă, la cum evoluează lucrările, cu siguranţă vom putea deschide mai repede circulaţia", a spus Cecan.

El a precizat că nu sunt nici întârzieri la plata lucrărilor, astfel că nu există nici un motiv pentru ca acest ultim termen să nu fie respectat. În total, lucrarea pentru asfaltarea celor 3 km restanţi din centură, precum şi pentru consolidarea versantului alunecos, a fost contractată pentru suma de 63 de milioane de lei. Într-o primă parte, Guvernul a alocat circa 55 de milioane, urmând ca până la finalizarea lucrărilor să se atribuie şi restul de bani. Centura Vâlcele - Apahida a fost deschisă circulaţiei în 2011, cu această porţiune de 3 km lipsă. La schimb s-a realizat o bretea (drum tehnologic), menită să asigure circulaţia pe centură, până în momentul în care firma maghiară Nemzetkozi Vegyepszer ar fi reuşit să consolideze versantul aluencos de pe traseu.

În plină iarnă, însă, zidul de protecţie construit de-a lungul versantului alunecos s-a rupt, astfel că întreaga lucrare de consolidare a fost compromisă. Firma maghiară a mai şi intrat în insolvenţă nemaiavând posibilitatea să încheie acest proiect, astfel că reprezentanţii Regiei de Drumuri au încheiat un nou contract cu firmele Keller-Diferit.

Conform contractului, cele două firme s-au angajat să finalizeze atât lucrările de consolidare a versantului de la kilometrul 5, cât şi pe cele de asfaltare. Cecan a explicat că lucrările de consolidare sunt încheiate demult şi că deja s-a turnat şi asfaltul: "Se mai lucrează pe traseul podului care are 575 de metri".

 

 

Comenteaza