Un nou drum județean din Cluj a intrat în reparații. Este tranzitat de zeci de mii de turiști

Un nou drum județean din Cluj a intrat în reparații. Este tranzitat de zeci de mii de turiști
| Foto: Facebook.com/cjcluj

Consiliul Județean Cluj a demarat o serie de lucrări de întreținere curentă și periodică pe drumul județean DJ 161A Apahida – Moriști – Cojocna – Iuriu de Câmpie.

Potrivit reprezentanților forului administrativ județean, acestea au drept principal scop asigurarea unei circulații rutiere normale, în condiții de deplină siguranță.

Operațiunile vizează un sector de drum în lungime de 21 de kilometri, cuprins între pozițiile kilometrice 0+000 și 21+000.

„Sunt lucrări importante întrucât drumul județean 161A deservește o zonă vastă a județului, prin joncțiunea cu drumul național DN 1C, în localitatea Apahida. Totodată, acesta asigură, în fiecare an, accesul a zeci de mii de turiști la băile sărate de la Cojocna”, a transmis șeful CJ Cluj, Alin Tișe.

În cadrul lucrărilor de întreținere urmează a fi derulate operațiuni constând în întreținerea părții carosabile prin plombarea gropilor cu îmbrăcăminți asfaltice și tratarea burdușirilor și a tasărilor, completarea de acostamente, aducerea la profil a acostamentelor, asigurarea scurgerii apelor prin curățarea șanțurilor și a rigolelor, asigurarea esteticii rutiere prin tăierea lăstărișului și a vegetației din zona drumului și montarea de butoni reflectorizanți pe stâlpi și parapete.

Comenteaza