Zeci de clădiri din centrul istoric al Clujului stau să cadă pe oameni VIDEO

Zeci de clădiri din centrul istoric al Clujului stau să cadă pe oameni VIDEO
Nu mai puţin de 57 de clădiri din centrul istoric al oraşului Cluj-Napoca sunt aproape distruse şi necesită intervenţii de urgenţă. Aceasta reiese dintr-un inventar al Primăriei Cluj-Napoca, ce numără în total peste 690 de imobile. Jumătate dintre toate clădirile din centrul istoric al oraşului necesită reparaţii, relevă documentul.

"Din opunctul nostru de vedere reparaţiile sunt strict la îndemâna proprietarilor", spune primarul Sorin Apostu.


Cele 690 de imobile inventariate au fost împărţite în trei categorii în funcţie de urgenţa lucrărilor de reparaţii. Un număr de 57 dintre acestea sunt extrem de deteriorate şi necesită intervenţii de urgenţă. "Au faţade distruse, ale căror elemente au fost inventariate iar unde a fost cazul a intervenit. Am intervenit - ilegal - şi am demontat bucăţile care riscau să cadă, deşi este proprietate privată", a spus Apostu. Nici una dintre clădirile aflate în prima categorie nu se află în litigii, astfel că lucrările de reabilitare ar putea  începe imediat. Costurile trebuie suportate de proprietari, însă Apostu spune că acestea pot fi achitate în 120 de rate către Primărie, care asigură reabilitarea.


Până acum Primăria a aplicat amenzi în valoare de 86.500 de lei la 105 proprietari, din 32 de clădiri, care nu şi-au dat acordul pentru reparaţii. "Există o legislaţie foarte strictă, preluată şi de Consiliul Local, care arată că proprietarii au obligaţia să întreţină cotele indivize, inclusiv faţadele. În caz contrar există sancţiuni", a explicat Apostu.

 

Costurile de reabilitare nu sunt mici: numai pentru refaţadizarea clădirii de pe strada Universităţii, unde în urmă cu o lună o bucată de balcon a căzut peste trei copii care circulau pe trotuar, preţul ajunge la o jumătate de milion de lei.

 

Comenteaza