Alin Tișe, după ce două spitale noi din Cluj au fost scoase de la finanțare: „O țară a incompetențelor din ministere și a lipsei de viziune”

Alin Tișe, după ce două spitale noi din Cluj au fost scoase de la finanțare: „O țară a incompetențelor din ministere și a lipsei de viziune”
Alin Tişe | Foto: facebook.com/AlinTise

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, critică Guvernul pentru scoaterea a opt spitale din PNRR și trecerea lor pe Programul Sănătate 2021–2027, fără a include însă două mari spitale din Cluj.

Din 19 spitale propuse la început spre finanțare prin PNRR, doar 8 au rămas pe listă. Printre investițiile pierdute se numără și două obiective majore pentru Cluj – Spitalul Pediatric Monobloc și Centrul de Transplant Multiorgan, care nu au fost incluse de Guvern pe lista unităților finanțate nici printr-un alt program european.

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că proiectele care nu mai pot fi finanțate prin PNRR vor fi mutate pe fonduri europene prin Programul Sănătate 2021–2027, dar cele două proiecte din Cluj, Spitalul Pediatric şi Centrul de Transplant, nu se regăsesc nici pe aceastā listă și rămân fără finanțare.

„O țară a incompetențelor din ministere și a lipsei de viziune”

Alin Tișe a precizat, pentru Ziua de Cluj, faptul că județul Cluj are două spitale mari din țară - Spitalul Pediatric Monobloc și Centrul de Transplant Multiorgan - aflate în faza de execuție și nu sunt finanțate. 

„Alți puturoși și incompetenți au fost puși la finanțare și acum trebuie scoși afară. Risc uriaș de a pierde banii! Și alții cu proiectele cele mai avansate pe PNRR nu sunt prinși. 

O țară a incompetențelor din ministere și a lipsei de viziune!

Și apoi sunt invidioși pe realizările Clujului. Păi în timp ce eu de 3 ani lucrez la aceste spitale, ei prin țară trăgeau sfori în loc să muncească.

Transilvania și România au nevoie de aceste spitale: pentru sănătatea copiilor noștri - Spitalul de Copii, o clădire incredibilă, unică și premiată în Europa și Institutul de Transplant, ceva fenomenal care salvează vieți și unde avem specialiști nemaiîntâlniți. 

Toate acestea în timp ce noi avem cele mai avansate două spitale din țară - Spitalul de Copii Monobloc și Institutul de Transplant Multiorgan aflate în faza de EXECUȚIE (singurele din țară în faza asta!!!!) și nu le finanțează prin PNRR!”, a declarat Tișe. 

Cele 8 spitale care rămân în PNRR

Lista finală a fost anunțată la începutul săptămânii de ministrul Fondurilor Europene, Dragoș Pîslaru, care a precizat că acestea pot fi gata până în august 2026:

  • Spitalul Regional de Urgență Cluj
  • Spitalul Craiova
  • Spitalul de Urgență Bistrița
  • „Agripa Ionescu” de la Balotești
  • Spitalul Sibiu
  • Spitalul „Zerlendi” din București
  • Spitalul de Inimă de la Târgu Mureș
  • Spitalul „Sf. Apostol Andrei” de la Constanța

Spitale mutate pe Programul Sănătate

Proiectele vizate sunt:

  • Sediu nou Spitalul de Urgență al MAI Prof. Dr. Dimitrie Gerota
  • Laborator de radioterapie la Spitalul Județean de Urgență Pitești
  • Relocarea și modernizarea secției de oncologie și înființarea unui compartiment de cardiologie intervențională la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia
  • Construirea unor secții noi la Spitalul nr. 2 Vaslui
  • Institutul Regional de Oncologie Timișoara
  • Spital nou cu secție de oncologie și neurologie la Spitalul de Urgență Giurgiu
  • Construire și dotare clădire destinată secțiilor de boli infecțioase și pneumologie în Oradea
  • Investiții în Cazarma 705 Pitești la Spitalul Militar de Urgență Dr. Ion Jianu
Comenteaza