Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel Alfa” a anunţat că va continua seria de proteste, în urma mai multor decizii ale Guvernului, aceştia urmând să picheteze, miercuri dimineaţa, în Piaţa Victoriei. Şi Federaţia Solidaritatea Sanitară anunţă că va participa la miting.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, la recepţia organizată cu prilejul Zilei unităţii germane, că lecţia „cea mai preţioasă” la care este bine să ia aminte şi liderii politici de la Bucureşti este că niciun proiect de ţară nu este durabil, dacă nu se bazează pe unitate şi solidaritate.
Procurorul-şef DNA, Laura Codruţa Kovesi, este obligată să se prezinte în faţa Comisiei de anchetă a alegerilor din 2009 şi să furnizeze informaţiile solicitate sau să pună la dispoziţie celelalte documente sau mijloace de probă deţinute, a statuat, marţi, CCR, cu majoritate de voturi.
Preşedintele PMP Traian Băsescu a susţinut, marţi, că „amestecul” între procurori şi judecători decredibilizează actul de justiţie, el arătând că, din punctul său de vedere şi al PMP, un procuror care vrea să devină judecător trebuie să „o ia de la bază” şi să dea examen.
Presa americană a început să ofere primele detalii despre victimele atentatului de la Las Vegas, soldat cu cel puţin 59 de morţi şi peste 500 de răniţi.
Banca Naţională a decis să menţină dobânda de politică monetară la 1,75% pe an, rămânând astfel inertă la solicitarea Guvernului de a lua o decizie pentru a micşora presiunea de pe piaţa monetară unde dobânzile ROBOR s-au dublat într-o săptămână.
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) motivează, într-un răspuns la propunerile formulate de Ministerul Justiţiei, avizul negativ pe care l-a dat şi susţine că schimbarea procedurii de numire a şefilor DNA, PICCJ şi DIICOT ar crea dezechilibru în sistem.
Fostul preşedinte Traian Băsescu l-a catalogat, marţi, pe liderul PSD Liviu Dragnea drept un „analfabet economic”, întrucât obligă Guvernul la acţiuni "iresponsabile", el arătând că premierul Mihai Tudose trebuie să-i spună „Stop joc” sau, în caz contrar, să demisioneze.
Consiliul de administraţie al BNR a decis în şedinţa de marţi, 3 octombrie, să menţină dobânda de politică monetară la 1,75%/an, să crească rata dobânzii pentru facilitatea de depozit şi să scadă dobânda pentru facilitatea de creditare.