Şefa Direcţiei Generale de Paşapoarte a anunţat că a existat o întâlnire la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, în urma căreia s-a decis schimbarea cadrului legal.
Liderul USR Liberal Cristian Ghinea a afirmat, într-o postare pe Facebook, că USR se va poziţiona împotriva redefinirii familiei, dovedind astfel că ”susţine şi apără libertăţile şi viitorul românilor”.
Se află pe lista primelor cinci ‘minuni mioritice ale naturii' pe care orice turist ar fi bine să nu le rateze, alături de Vulcanii Noroioşi, Focul Viu, Podul lui Dumnezeu şi Râpa Roşie."
Aproximativ 200 de persoane au protestat duminică, pentru câteva ore, în Piaţa Victoriei din Capitală, faţă de proiectul de lege care instituie obligativitatea vaccinurilor.
Luni, în ţară, valorile termice se vor situa în jurul celor normale la această dată. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 de grade în nordul Moldovei şi 33 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime, în general, între 10 şi 20 de grade.
Doar 4,8 milioane de persoane dintr-un total de 8,8 milioane de oameni care formează „populaţia activă” au statut de salariat, rata de angajare raportată la populaţia aptă de muncă fiind astfel de 55% la nivel naţional, potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică.
Simona Halep, cap de serie numărul 2 şi locul 2 WTA, a ratat, duminică dimineaţă, calificarea în finala Rogers Cup (Toronto), după ce a fost învinsă, cu scorul de 6-1, 6-1, de ucraineanca Elina Svitolina, a cincea favorită şi numărul 5 mondial, în semifinalele competiţiei.
2,8 milioane de euro au intrat de curând în contul jucătoarei Simona Halep, iar suma totală a averii sale depăşeşte 16 milioane de euro.
Jucătoarea Simona Halep, cap de serie numărul 2 şi locul 2 WTA, s-a calificat, sâmbătă, în semifinalele Rogers Cup (Toronto), turneu de categorie WTA Premier 5.