Un militar a decedat şi alţi cinci au fost răniţi duminică dimineaţă în urma unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat, în Afganistan, informează MApN, care precizează că militarilor li s-a acordat primul ajutor şi au fost transportaţi cu un elicopter la spitalul din Kandahar.
Formaţia Pandurii Târgu Jiu a fost învinsă, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), de echipa CFR Cluj, într-un meci din etapa a XXV-a a Ligii I.
Deputatul Elena Udrea spune că PMP trebuie să dea preşedintele României pentru ca această funcţie să nu fie luată de către PSD, dar a refuzat să răspundă dacă va fi candidatul formaţiunii la alegerile prezidenţiale.
Europarlamentarul Sogor Csaba a spus, în cadrul discursului ţinut la lansarea oficială a campaniei electorale a UDMR pentru alegerile europarlamentare, că maghiarii nu se simt minoritari în Europa.
Romatsa a angajat, în 2011, doi consilieri ai premierului de atunci, Emil Boc, dintre care unul a fost şoferul acestuia la PDL, cu avizul secretarului general al Ministerului Transporturilor Gheorghe Dobre, deşi competenţa de angajare revenea directorului regiei, transmite Guvernul.
Evenimentele politico-militare de ultimă oră din vecinătate ne arată cât de important este pentru securitatea naţională faptul că România este membru cu drepturi depline al NATO, afirmă preşedintele PNL, Crin Antonescu, într-un mesaj adresat la împlinirea a 10 ani de la intrarea în Alianţă.
Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) anunţă că sesiunea de depunere şi validare a dosarelor dealerilor auto pentru înscrierea în programul Rabla, care a început în 24 martie şi trebuia să se încheie vineri, se prelungeşte şi luni.
Zeci de oraşe şi instituţii, dar şi companii din România vor stinge luminile sâmbătă, între orele 20.30 şi 21.30, pentru a marca Ora Pământului 2014.
Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) a postat vineri, pe site-ul http://subiecte2014.edu.ro, modele de teste pentru Evaluările naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a, anul şcolar 2013-2014.