Fostul premier Adrian Năstase, condamnat la patru ani de închisoare în dosarul Zambaccian, va fi încarcerat la Penitenciarul Rahova, poliţiştii bucureşteni de la Biroul Urmăriri urmând să pună în aplicare, luni seară, mandatul de executare a pedepsei.
Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au decis luni, prin decizia finală din dosarul Zambaccian, confiscarea de la Adrian Năstase şi de la soţia acestuia, în părţi egale, a peste 1,8 milioane de lei.
Kincses Elod, avocatul europarlamentarului Laszlo Tokes , a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că a atacat în instanţă, la Curtea de Apel Bucureşti, hotărârea Consiliului de Onoare al Ordinului "Steaua României", de retragere a distincţiei care i-a fost acordată acestuia în 2009.
Ţările UE nu pot limita libera circulaţie a muncitorilor, dar îi pot trimite acasă pe cetăţenii europeni care în decurs de 3 luni nu şi-au găsit un loc de muncă şi nu au mijloacele necesare de subzistenţă, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al CE Jonathan Todd.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, în cadrul şedinţei CSM, despre independenţa justiţiei, că o vulnerabilitate este la numirea procurorilor şefi în marile Parchete, iar aici trebuie "umblat".
Premierul Victor Ponta a fost întrebat, luni, ce părare are despre declaraţiile şefului statului, Traian Băsescu, care doreşte o discuţie cu partidele de guvernământ şi nu exclude posibilitatea unui nou referendum pentru Parlament unicameral, răspunzând că acesta poate să facă ce doreşte.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la B1 TV, că nu exclude posibilitatea repetării referendumului privind Parlamentul unicameral, care ar putea fi organizat în primul tur al alegerilor prezidenţiale.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la B1 Tv, că raportul MCV va fi "şi bun şi rău", arătând că va fi bun din punctul de vedere al activităţii ICCJ, DNA, DIICOT, dar nu va ocoli problemele generate de Parlament privind respingerea începerii urmăririi penale în cazurile unor parlamentari.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că s-a săturat de "povestea" că România nu dă bani R. Moldova, arătând că este un "soi de incorectitudine" a politicienilor de la Chişinău, cărora le spune: "Fraţilor, hai să vă facem factura!".