Inspectorii de muncă au depistat, în perioada 3-7 iunie, peste 280 de persoane care munceau fără contract individual de muncă, valoarea amenzilor aplicate pentru muncă la negru fiind de 1,68 de milioane de lei, informează, vineri, Inspecţia Muncii (IM).
Comisia de selecţie i-a propus, vineri, pe Iulia Motoc, Florin Streteanu şi Bianca Guţan pentru funcţia de judecător din partea României la CEDO, pe lista de rezervă fiind inclus Tudor Panţîru.
Preşedintele Traian Băsescu a semnat, vineri, decretele pentru numirea în funcţii de judecători la ICCJ pentru procurorii Marius-Dan Foitoş şi Valentin-Horia Şelaru, care au promovat în mai un concurs pentru ocuparea unor astfel de posturi vacante.
Bulgaria şi România vor să construiască un al treilea pod peste Dunăre, între Silistra şi Călăraşi, au anunţat joi preşedinţii român, Traian Băsescu, şi bulgar, Rosen Plevneliev, relatează site-ul Novinite.com.
Premierul Ponta apreciază că forma iniţială a contractului cu Bechtel, avizată de Guvernul Năstase, a fost bună, dar admite că nu a citit acea formă şi nici nu cunoaşte detalii din contract, deoarece acesta are "sute de pagini" şi nu este "domeniul" său, insistând însă că miniştrii PD sunt vinovaţi.
Doru Bădescu a demisionat de la conducerea Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate (CNAS), iar pentru postul de preşedinte va fi propus europarlamentarul PNL Cristian Buşoi, a anunţat premierul Victor Ponta.
Referendumul organizat în 2009 a avut doar un scop electoral, pentru realegerea preşedintelui Băsescu, iar "gândirea a fost comunistă atunci când s-a mers la referendum", afirmă premierul Ponta, pe considerentul că doar comuniştii au făcut unicameralism, precizând că el va vota din nou negativ.
Grecia, în plin program de austeritate şi în căutare disperată de noi venituri, vrea să colecteze impozite de la flaşnetari, aceştia urmând să fie obligaţi să dea bon fiscal pentru banii primiţi pe stradă de la trecători, relatează Greek Reporter.
Consilierii locali din Lugoj, judeţul Timiş, au votat, în şedinţa de azi, introducerea transportului public în comun gratuit în municipiu, începând din 1 iulie, decizia fiind o premieră în România, a afirmat primarul Francisc Boldea.